UTA Arad

Mobilizare generală  pentru utiști în Liga Elitelor: Tisza preia grupa de 1999 pentru evitarea retrogradării





Centrul de Copii și Juniori ai „Bătrânei Doamne” se reorganizează la nivelul grupelor mari, cu scopul de a avea rezultate mai bune în Liga Elitelor. În special juniorii B sunt amenințați serios cu retrogradarea, iar cel care va încerca să remedieze situația va fi Francisc Tisza. Experimentatul tehnician va prelua din această iarnă grupa de juniori născută în anul 1999, formată din jucători pe care – de altfel – îi cunoaște foarte bine și la care a apelat în toamna anului trecut la întrecerea juniorilor A.

Pe cale de consecință, Costel Bogoșel și Sandu Țamboi rămân să lucreze doar cu grupa de 2000 și să mai dea sporadic fotbaliști pentru meciurile Ligii Elitelor (Under 17), acolo unde au fost titulari de drept în prima parte a stagiunii. În schimb, Nick Faur et. comp. ar putea primi mai multe șanse la UTA II (se se va reuni pe 11 ianuarie, la ora 15, pe „Motorul”), în Liga a IV-a, acolo unde Dan Stupar, Adrian Ungur, ajutați și de Alex Nistor vor avea un retur de sacrificiu.

În schimb, cei trei tehnicieni vor avea – la rândul lor – sarcina să câștige punctele necesare pentru a salva de la retrogradare și UTA Under 19 în Liga Elitelor. Aici, „alb-roșii” stau ceva mai bine în clasamennt decât colegii lor mai mici, dar Costin, Copaci sau Dinculescu mai au destulă treabă și la primăvară.

Iată cum arată clasamentele celor două campionate de Liga Elitelor după 15 partide:

Under 19

ligaelitelorA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Under 17

clasligaelitelor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ultimele trei echipe din fiecare serie retrogradează la finalul sezonului.









Un comentariu

  1. Este o masura buna……..Bogosel si Eamboi sunt antrenori ? mai fratilor daca si astia sunt antrenori………….plini de pseudo antrenori….vai si amar…..aduceti profesori calificati…nu bogosel tamboi….etc…

    0
    0
    1. Dar tu esti calificat? de iti permiti sa iti dai cu parerea?. ….nu numai antrenori sint de vina ci si calitatea jucatorilor de fotbal si mai ales cea a unor PARINTIIII care au un rol distructiv la toate grupele de la UTA ,ex: 2002, 20001, 2000,1999,1998. pile ,relati,interse,scandaluri,rautati, invidii,mandrie,lauda pe facebook,manipulari ,santaj .Te doare capul….

      0
      0
  2. Ai dreptate Andrei…….ca in Romanica…….sunt pusi acolo pe pile si prietenii……altfel nju se explica……de ce il aduce la greu pe nea Feri ? care e super antrenor….asta este….

    0
    0
  3. Rezultatele celor doua grupe sint jalnice. pentru un club care a avut conditii destul de bune. Scuza ca varsta unora e mai mica, nu tine, si altii sint la fel . O parte de vina o are si conducerea clubului care a girat jucatori, antrenori si rezultate nedemne de numele UTA. Este necesara o mobilizare strasnica, pentru a nu cadea in rusinea de a retrograda.

    0
    0
    1. Si nu inteleg …daca rezultatele sunt slabe coroborat cu conditiile avute la club…..se vede clar ca asa zisii antrenori sunt slabi……..nu se ia masuri ?….vai si amar ..de fapt si managementul la UTA e slab……….nu se angajeaza oameni competanti….numai fosti fotbalisti……..eu inteleg au fost jucatorii UTE i ok…..dar meseriile de antrenor si manager este cu totul altceva……..dar nu sunt oameni sa inteleaga asa ceva….

      0
      0
      1. pe juniorii B, ia batut pina si juniorii de la pincota, care n-au vazut teren mare la antrenamente, care nu au nici pe sfert conditiile celor de la uta BD,atunci ce vorbim noi?

        0
        0
  4. foarte bine spus raul…….tamboi un antrenor care nu e pt juniori….el e cu glumele…..mai sunt alti antrenori care sunt doar cu numele si pusi pe alte criterii

    0
    0
    1. 1.DA-LE NUMELEEEEEEE te rog,si 2.voi astia cei criticati pe antrenori de la UTA , in ce calitate i criticati………………………………………………..

      0
      0
      1. mai nea suporter…..tu esti pe langa, habar n -ai de fotbalul asta….sau cine te a pus sa-ti dai cu parerea……..bineinteles ca ce se imtampla la uta este o treaba amatoriala……………………

        0
        0
  5. Daca un club are conditii acceptabile, si rezultatele nu sint bune , vina o au toti : club,jucatori antrenori. In ambele serii sint in fata unii la care numele nu spune nimic (ACS Ardealul Cluj, de ex). dar sa fii pe penultimul loc arata si nepasare, si incompetenta. Imi aduc aminte cum pregatea Feri Tisza grupa lui Todea & Panin& Baciu& Co, fizic nu le rezista nimeni,stia fiecare ce are de facut.( am fost primul lor medic al grupului,la Strungul , si am urmarit apoi ,cu interes si simpatie, evolutiile) Intre timp peste Feri ( un bun amic) au trecut anii, si multe necazuri, el a ramas acelasi, dar altii i-au sarit in fata, s-au catarat pe rezultatele sale. Sper ca readucerea sa , dar nu doar cu numele ( sa i se dea si puterea de decizie) va reaseza lucrurile. De cind ma stiu urmarind fotbal (1960) Aradul a produs mereu juniori buni, a jucat turnee finale , cu rezultate bune. Ultimul timp a mai scazut interesul. Dar, fara juniorii tai, multi si buni nu se pooate. O ultima idee : in Arad erau multe cluburi de fotbal , in toate diviziile, toate erau in concurenta la juniori. Acum mai avem UTA-BD si…Citizens. De unde baza de selectie ?. Pe terenurile de altadata (Bujac,Vlaicu, Micalaca, Vagonul, dar si Aradul Nou, Sanicolaul mic, etc) crestem supermarcketuri , nu copii sanatosi.

    0
    0
    1. ai mare dreptate cosmin……din pacate asa este………..dar si asa zisii antrenori…..sunt varza……..si nici nu le place sa studieze……..nu stiu decat miuta si ture de teren…..n se mai lucreaza stiintific…………

      0
      0
      1. Da vina tu ma si arata-le cum sa antreneze ca deja esti exasperant de frustrat,esti un esuat si suparat pe viata,da du-te ma la sediul clubului UTA si la FRF si aratale ce poti ma , ca noi astia sintem pe linga si habar nu avem de fotbal,si sa sti ca tu mai pus sa mi dau cu parerea mistocarule,da acuzi pe cineva de ceva vino cu dovezi clare si spune adevarul da nume si exemple mai Raul….

        0
        0
  6. @suporter- nu te supara pe mine. Mai intai vezi ca ai multe greseli gramaticale ( ex.aratale corect este arata-le…), apoi trebuie sa intelegi ca fiecare are dreptul la o parare, daca scrie fara jigniri. Nu pot sa cred ( fara sa te cunosc) ca ai putea afirma ca esti multumit de rezultatele echipelor de juniori. Au conditii, cel putin egale cu cele de pe primele 3 locuri. Rezultatele proaste treuies asumate de cineva, se cheltuie bani publici ( asta este sigur) , si rezultatele sint slabe. De ce ?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button