Fotbal judeteanLiga a 3-a

„Duble” Bozian și Piț în: FC Hunedoara – Frotiera Curtici 4-3





Pentru primul test al iernii, curticenii s-au deplasat „sub furnalele” Hunedoarei. Între cele două cluburi există, de altfel, o relație specială, initiată de fostul om de presă, Șerban Popescu, mare fan al Corvinului, actualmente director la Lagermax Curtici. A fost și o confruntare între Dinu și Casian Maghici, primul antrenor la Frontiera, iar cel de-al doilea jucător al „corbilor”. Câștig de cauză au avut gazdele, la limită, la capătul unui meci ce s-au marcat nu mai puțin de 7 goluri.

La pauză, FC Hunedoara conducea cu 3-1, după „dubla” lui Bogdan Bozian și penalty-ul transformat de Tecsi. Pentru divizionara a patra arădeană a marcat Adi Piț. În partea secundă, amfitrionii au intrat în teren în o cu totul altă „garnitură” și au mai înscris o singură dată, prin Crengăniș, în timp ce pentru Frontiera au mai punctat același Piț și Avrămuțiu. S-a terminat 4-3, partida având un ritm excelent pentru nivel de pregătire al combatantelor.

De altfel, Dinu Maghici s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi, subliniind următoarele: „Cu toate că am evoluat pe un teren cu zăpadă, înghețat, iar noi ne-am deplasat la Hunedoara astăzi, meciul a avut rimt și multe faze frumoase. Noi ne-am ridicat la nivelul unei echipe bune de Liga 3-a, iar gazdele chiar ne-au felicitat la final pentru evoluție. Le mulțumesc băieților pentru atitudine și efortul depus, dacă eram puțin mai atenți în apărare poate chiar am fi obținut un rezultat pozitiv. Dar, știindu-se că acum nu contează neapărat scorul, rămânem cu un antrenament foarte reușit”.

Formații:

FC Hunedoara (prima repriză): Ciobotariu – R. Creciunesc, Remus, Maghici, Trășcan – D. Creciunesc, Ionicescu – Drăgoescu, Bozian, Bloj – Tecsi.

FC Hunedoara (repriza a doua): Filip – Ciucurescu, Mardare, Butnariu, Mercureanu – Gheară, Opîrlescu –  Petresc – Grigore, Scorobete – Crengăniș.

Curtici: Potoreț – Gavris, A. don, Pleșca, Morariu – Parlapan, Nedea, Avramuțiu, Prică – Piț, Flavius Pavel. Au mai jucat: Iacob, Cotoc, Cristea, Curt, Crișan, Hanc, Ardelean









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button