Unul dintre argumentele Cermeiului  pentru câștigarea Ligii a IV-a Arad îi vizează pe frații Rusu. Trecuți de 30 de ani, Florin și Adrian joacă pentru prima oară împreună, iar experiența, determinarea și valoarea lor pot fi decisive când se trage linia. Dacă portarul a crescut cu proiectul de pe Teuz, Adi a fost „ajutat” de jumătățile de măsură de la Pîncota să coboare două eșaloane, la un club ce, paradoxal, are condiții mai bune decât o divizionară secundă. Niciunul dintre ei nu se simt mai puțin fotbaliști în județ, dimpotrivă sunt mulțumiți că-și alimentează dragostea pentru sportul-rege și, automat, pun umărul la ascensiunea „alb-roșiilor” de la Cermei.

Aceeași meserie, drumuri separate

Florin este fratele mai mare. Are doi ani și jumătate în fața lui Adrian, așa că, nefiind colegi de generație, au avut drumuri separate. Adversari au fost în câteva rânduri, dar colegi niciodată. La copii și juniori, s-au duelat în Inter (echipa lui Florin) – UTA (echipa lui Adrian). „Am fost cât pe aci să ne intersectăm la UTA, dar eu am plecat la Rapid când a venit și Flore la echipă”, își amintește Adi. „A fugit de mine, știa că nu-i va fi ușor cu mine lângă el…”, glumește Florin. „Până la urmă, fotbalul adevărat e la televizor,  sau cel puțin în anii în care a fost el în Liga 1. Eram mândru că fratele meu a jucat la cel mai înalt nivel ani de-a rândul”, mai spune fratele mai mare al fostului fundaș de la Rapid, FC Brașov sau Pandurii Târgu Jiu.

Motivație neschimbată nici la Liga a IV-a

La ce echipe au în CV de-a lungul carierei lor, aventura de la Gloria Lunca Teuz Cermei nu aduce puncte la capitolul imagine, dar frații Rusu sunt pe aceeași lungime de undă:  „Plăcerea de a juca fotbal o ai la toate nivelurile. De abia când nu mai ai tragere de inimă să cobori în iarbă la antrenamente sau jocuri, poți afirma că ești terminat ca fotbalist”. Adrian detailează: „Am fost mereu același în pregătire, fie că am jucat în Liga 1, Liga a 2-a sau acum la Cermei. Când am ales să renunț la contractul cu Pandurii și la banii din Liga 1 am făcut-o pentru familia mea. Îmi doream să fiu mai aproape de ea, mai prezent în viața copiilor mei și am ales Pîncota. A fost bine o perioadă, dar simțeam că mă sting acolo, că-mi pierd acea plăcere de a juca fotbal. Paradoxal, chiar dacă evoluez cu două ligi mai jos, la Cermei mă simt cel care am fost ani de-a rândul în Liga 1. Chiar dacă aici fotbalul îl practic mai mult de menținere și de plăcere, motivația e neschimbată. Sper ca până la urmă echipa și conducerea să profite de asta”.  Considerat, poate, cel mai bine cotat portar arădean din Liga a 4-a și nu numai, Florin Rusu susține că a terminat conturile cu fotbalul mare, dar: „Dacă nu am putut progresa foarte mult ca și individualitate, poate am ocazia să cresc împreună cu acest grup unit, talentat. Ca și orice tânăr am avut și eu visele mele în fotbal, poate nu e târziu să se realizeze și la această vârstă. Personal, cred că promovarea cu Cermeiul în Liga a 3-a, într-o întrecere de nivel național, ar fi o performanță pentru noi toți”

Bun venit la școala veche!

Inutil să mai spunem că, vrând-nevrând, frații Rusu sunt un exemplu pentru mai tinerii lor colegi de la Cermei. Simt și ei asta, dar nu fac nimic special pentru a ieși în față. „Cred că am fost crescuți puțin altfel decât tinerii de azi. Am fost mai căliți, mai setați pe muncă, avem spirit de luptători. Știam că totul se obține foarte greu, că dacă nu ai în sânge munca și sacrificiul nu ai cum să reușești în fotbal. Așa ne-am format caracterul, nouă ne place să spunem că am crescut la școala veche. Dacă jucătorii tineri vor să ne ia exemplul, am fi bucuroși să le mai dăm sfaturi. Atât noi, cât și Norbi Varga, care are ADN-ul nostru”, a mai afirmat Adi Rusu. Fratele său e inițiatorul primului antrenament al zilei la Cermei, o înviorare în stil milităresc. „La ora 7 toată lumea iese pe ușa hotelului. Vreau să le demonstrez că dacă eu pot să țin pasul cu ei și am motivație, sunt datori și ei să-și dorească tot mai mult de la fotbal. Nu mi se pare normal ca tinerii să fie în spatele <<veteranilor>> la alergări sau forță,  suntem aici să tragem de ei, să-i facem să-și dorească să ne depășească. În principiu, sunt băieți receptivi, înțelegători, doar că, așa cum a spus și Adi, cel puțin până acum au crescut într-un mediu puțin diferit de al nostru. Nu e târziu să ceară din ce în ce mai mult de la ei, mai ales că au liniștea necesară să se concentreze pe fotbal”, consideră Florin Rusu.

„Nu joacă numele, o să luptăm cu umilință pentru promovare!”

Marea parte a iubitorilor fotbalului din județul nostru e de părere că, la ce nume are în lot, echipa lui Aslău e principala favorită la câștigarea campionatului. Se mai spune că principalul adversar al Cermeiului e însuși…Cermeiul. „În ziua de azi nu joacă numele sau tricoul. Din fericire, caracterele de oameni și fotbaliști de la Cermei nu se ascund în spatele tricoului sau numelui. O să luptăm cu umilință pentru promovare, dar nu vrem să facem promisiuni. Vom lua fiecare meci în parte, vom încerca să dăm totul din noi, iar când tragem linia sperăm să fim noi echipa ce merită acest prim loc atât de vânat în acest sezon”, sună clarificarea lui Adi Rusu.  „Mă bucură că forțele s-au nivelat în sus în fotbalul județean în ultimul timp. Sunt mulți fotbaliști de calitate în Liga a 4-a, dovadă stând și configurația clasamentului în partea sa superioară. Lupta e deschisă între cel puțin patru echipe, cea care va avea inteligența și puterea să depășească hopurile ce vor apărea pe parcursul primăverii va avea câștig de cauză la final. Noi, la Cermei, nu trebuie să scăpăm un lucru din vederi. Suntem un club nou în comparație cu altele ce au tradiție și care, poate, din acest punct de vedere ar fi mai îndreptățite să spere la promovare. Dar, așa cum a spus și Adi, totul se va juca pe teren”, a completat Florin.

Împreună și la Victoria

De doi ani de zile, frații Rusu au pornit și pe drumul antrenoratului. Au pus bazele Școlii de Fotbal Victoria, iar proiectul lor a prins foarte bine în Arad. „Suntem baza piramidei, ne adresăm sportului de masă. La noi, copiii vin cu plăcere la antrenamente, nu obligăm pe nimeni să se țină de fotbal dacă nu e convins sută la sută că asta vrea. Și ne referim doar la copii, părinții nu ar trebui să decidă pentru ei. Simți imediat un copil care vine forțat la antrenament și nu încurajăm deloc acest lucru, dimpotrivă”, afirmă Florin Rusu. „Ne ocupăm de grupele mici, avem o satisfacție când copiii fac pasul la cluburi ce se pot ocupa de ei pînă la juniorat și poate și după”, a menționat și Adi Rusu.  Cei doi își vor relua activitatea la Victoria odată cu revenirea din cantonamentul de la Moneasa, adică din prima zi a lunii viitoare.

Le calcă Robert și Rareș pe urme?

Între băieții fraților Rusu este exact aceeași diferență de vârstă. Robert, băiatul lui Adrian are 8 ani, în timp ce piciul lui Florin doar ce a împlinit 6, în decembrie. Niciunul dintre tați nu insistă ca băieții lor să le calce pe urmă, deși pe Robert l-a prins deja „microbul”. „Nu a fost deloc simplu cu el. L-am dus la 4 ani la copii, la Pandurii, dar nu i-a plăcut. Era și normal, era o vârstă prea fragedă pentru el. La Arad lucrurile s-au schimbat, acum are plăcere, progresează încetul cu încetul, dar fără ca eu să-l împing cumva din spate. Nu voi face niciodată asta, ba, dacă îmi va cere vreodată sfatul, nu cred că l-aș îndruma spre o carieră în fotbal”, recunoaște Adi. Chiar dacă mai are poftă să dea în minge, Rareș a ales sportul practicat de mama sa. Ramona Rusu e antrenoare de baschet și: „În acest moment, băiatului îi place să arunce la coș. Nu știu ce va fi pe viitor, important este – până la urmă – să facă ce vrea, să aleagă singur”, a menționat Florin.

În altă ordine de idei, trebuie spus că Florin Rusu are dublă calitate în cantonamentul de la Moneasa. Este fotbalist la Cermei, dar și antrenor cu portarii la CS Ineu, unde îi are sub comandă pe Mitrea (22 de ani) și Pușcaș (16 ani). De asemenea, mai are în grijă și rezerva sa de la Cermei, pe juniorul Akos. „Nu e simplu, sunt puțin aglomerat, dar mi-am făcut din timp un program de antrenamente. Cine mă cunoaște știe că sunt tipul de om care nu lucrează cu jumătăți de măsură. În primul rând cer totul de la mine și apoi și de la ceilalți”, concluzionează Florin Rusu.