SOIMII PÎNCOTA liga 3 arhivă

Popa: „Cel mai slab joc al iernii, unii titulari vor trece pe bancă”





Antrenorul Pîncotei nu a digerat deloc insuccesul în fața divizionarei a treia Luceafărul Oradea. Deși, ca lot și condiții, trupa lui Dobai are față de Liga a 2-a, Ionuț Popa nu se poate obișnui cu ideea că echipa sa a arătat rău cu zece zile înaintea primului meci pe puncte. „Deși mi-am avertizat jucătorii că e ultimul amical și-mi doresc să fie motivați și concentrați, cam cum au fost adversarii noștri, de altfel, nu s-a întâmplat asta. Am făcut cel mai slab joc al iernii și asta mai ales datorită atitudinii unor jucători. Au fost câțiva care m-au dezamăgit, care aleargă doar când au mingea, în rest sunt în joc de glezne. Dar, cu orice risc, unii titulari vor trece pe bancă. O să joc cu juniori dacă nu am de ales. Trebuie să ne dea serios de gândit prestația noastră de astăzi, căci nu avem nicio șansă la Reșița dacă evoluăm la fel”, a punctat Ionuț Popa la finalul disputei pierdute cu 1-3 în fața „luceferilor”.

Există, totuși, și câștiguri după deplasarea de la Sînmartin. Fundașul Crișan și mijlocașul Vasi au fost opriți de Ionuț Popa în lot. „Conducerea a discutat cu ei, s-au înțeles, mizez pe cuvântul lor că rămân la echipă. Ambii au calitate pe două posturi deficitare pentru noi, eu zic că ne vor ajuta”, a adăugat „Mister”. Mai rămâne de văzut și când își va reveni Emanuel Vasi, care la mijlocul primei reprize confruntării cu Luceafărul a suferit o entorsă de gleznă.

Finalul de săptămână va fi unul extrem de solicitant din punct de vedere fizic pentru „șoimi”. Vineri, aceștia vor da testul Gacon, iar sâmbătă vor avea parte de o altă probă: rezistență în sistem de viteză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button