Pregătiri aproape finalizate pentru Cupa Davis, investiția Primăriei e de 50 de mii de euro

Pregătirile pentru meciul de Cupa Davis dintre România şi Slovenia se află pe ultima sută de metri. Duelul este programat între 4 şi 6 martie în Polivalenta arădeană. Un eveniment la care Primăria Aradului este parteneră Federaţiei Române de Tenis.

Suntem mândri că putem fi parteneri la un asemenea eveniment. Am alocat 50.000 de euro, prin care se asigură participanţilor transport, masa, cazarea şi materiale de promovare. Lucrările de reabilitare a Polivalentei sunt în grafic. A fost şi o oportunitate de a reabilita Sala Sporturilor. Mulţumim MTS-ului cu care am ţinut legătura pentru a veni la timp documentele pentru reabilitare. E un eveniment unic pentru Arad, o mare realizare şi împlinire. Vom asigura tot ce e necesar pentru un număr important de persoane implicate la eveniment: echipa României – 14 persoane, doi arbitri, echipa Sloveniei – 10 persoane, alte 16 persoane pentru partea de arbitraj în teren, 22 de copii de mingi şi echipa de televiziune formată din 60 de persoane”, a spus primarul Aradului Gheorghe Falcă într-o conferință de presă organizată pe această temă .

Edilul Aradului a mai anunţat că în săptămâna premergătoare disputei, împreună cu muzeul din Arad va fi organizată o expoziţie a sportului, în sala Ferdinand din cadrul Palatului Administrativ. De asemenea, pentru că vor fi iubitori ai tenisului care nu vor putea asista pe viu la disput România – Slovenia, în faţa Polivalentei va fi instalat un cort, în care doritorii vor vedea meciurile în format video.

Bilete, deocamdată doar online

Biletele pentru întâlnirea România – Slovenia, contând pentru turul 1 al Grupei I, Zona Euro/Africană, din cadrul Cupei Davis by BNP Paribas, sunt disponibile, începând ieri, 17 februarie, ora 12, pe site-ul www.bilete.ro și în rețeaua bilete.ro.

Preţul unui bilet este de 50 de lei/zi şi din câte se pare poate fi achiziţionat doar on-line. FR de Tenis anunţă că preșcolarii, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând același loc cu persoanele majore care îi însoțesc, deținătoare a unui bilet valabil.

Întâlnirea dintre România şi Slovenia va avea loc în perioada 04-06 martie, în Sala Sporturilor „Victoria”. Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa vineri, 4 martie, (de la ora 14:00), meciul de dublu va avea loc sâmbătă, 5 martie, (de la ora 15:00), iar duminică, 6 martie, (de la ora 14:00), celelalte două meciuri de simplu.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.