UTA Arad

Grădinariu, despre campania de achiziții cu un singur nume: „Înseamnă că avem multă încredere în jucătorii noștri”





Dintre echipele implicate în lupta pentru play-off, „Bătrâna Doamnă” a fost cea mai puțin activă pe piața transferurilor. După despărțirile de Sorian și Szekely, arădenii s-au întărit doar Alin Roman, un fotbalist cu un CV bun la nivel de juniori, dar care nu a rupt gura târgului în amicale.

Acoperiți și dublați pe toate posturile

Întrebat despre raționamentul optării pentru un singur fotbalist în perioada de transferuri, Codru Grădinariu a punctat următoarele:  „Anul trecut, în decembrie, am pus pe foaie împreună cu antrenorii posibilele achiziții sau posturile care ar mai trebui acoperite. După analize și discuții, s-a ajuns la concluzia că suntem acoperiți peste tot și nu este necesară achiziționarea niciunui jucător, cu excepția lui Roman. Practic, campania de achiziții săracă se traduce prin faptul că avem multă încredere toți jucătorii din lot, inclusiv cei de la nivelul echipei a doua și de juniori. Credeți-ne, atât conducerea clubului, cât și antrenorii, au fost bombardați cu zeci de propuneri pentru jucători din toată țara și din străinătate, dar am considerat că suntem asigurați pe toate posturile cu doi și chiar trei jucători apropiați valoric. Repet, obiectivul nostru este calificarea în play-off și crearea unei formații competitive, iar în acest sens avem mare încredere în jucătorii noștri și stafful tehnic”.

Pariul Roman

Despre opțiunea pentru Alin Roman, directorul general al UTA-ei a adăugat: „Se mulează pe tipul fotbalistului care joacă la noi. A fost o prezență obișnuită la loturile naționale de, avem mare încredere în posibilitățile lui și la nivel de Liga 2-a. Depinde și de el cât de mult își dorește să crească alături de această echipă, noi credem în el”.

Ignea, piedică pentru tineri

Revenind puțin la Alin Ignea, fotablist pe care Roland Nagy și l-a dorit mult în startul pregătirilor de iarnă, Grădinariu a punctat: „Nu am dorit să oprim dezvoltarea a doi-trei jucătiori tineri, de mare perspectivă. Pe de altă parte, nu știm dacă am fi obținut transferul jucătorului de la FC Baia Mare, dovadă a faptului că el e și azi acolo”.

todea„Fiecare să-și dorească mai mult!”

Și Cristian Todea și-a dat încă odată girul pentru fotbaliștii cu care se va aborda partea a doua a stagiunii 2015-2016. „Tot lotul a demosntrat că merită încrederea conducerii, antrenorilor și suporterilor. Important este că fiecare dintre jucători să-și dorească și mai mult decât ceea ce au realizat în toamnă. Ne bazăm pe mulți tineri care-și doresc să facă performanță, dar trebuie să ținem cont și de faptul că vom fi priviți de acum altfel. Toți adversarii au văzut ce putem, își vor lua măsuri suplimentare împotriva noastră și de aceea vom fi nevoiți să dăm și mai mult din nou în meciurile rămase de disputat în acest campionat”, consideră „secundul” UTA-ei.

Despre strategii vorbesc rezultatele

În fine, „Dulăul” consideră că UTA are clar de partea sa omogenitatea față de competitoarele din prima parte a clasamentului. „Când aduci 8-10 jucători într-un interval scurt de timp, este clar că nu poți lega echipa așa cum ai dori tu. În plus, Baia Mare, Brașov sau Mediaș contează din această iarnă pe unii fotbaliști care au jucat mai puțin în ultimul timp și va conta și asta. Sigur, la prima vedere, pare că transferurile aduc și valoare, dar rămâne de văzut pe teren, prin rezultate, care a fost strategia corectă”, a concluzionat Todea.









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button