Fotbal judetean

Filimon e golgheterul Lipovei în retur: „Vrem și putem bate și Cermeiul!”





Şoimii Lipova a câştigat derbyul Văii Mureşului impunându-se cu 3-1 la Păuliş. Ultimele două goluri ale meciului au fost marcate de Filimon, ambele din penalty. Mijlocaşul cu profil ofensiv a ajuns astfel la cota 4 goluri marcate în acest an în meciurile oficiale. El a fost autorul unei „duble” şi în primul meci din retur, când Lipova a învins cu 3-2 pe Şoimii Şimand. În partida respectivă unul dintre goluri a fost marcat din acţiune, iar celălalt tot din lovitură de la 11 metri.

Se poate spune aşadar că echipa pregătită de Flavius Sabău a realizat, în iarnă, un transfer reuşit, prina aducerea lui Filimon. În vârstă de 22 de ani, Vlad Filimon a lăsat Liga a 3-a, după ce în tur a jucat la CS Ineu. După despărţirea de această echipă, el a a vut mai multe oferte, dar a ales Lipova pentru că: „Avem condiţii excelente, peste Liga a 3-a, şi spun aceasta din postura jucătorului care a evoluat în ultimii ani mai sus, la Gloria Arad şi Ineu.” 

Cu şase puncte în acest an din tot atâtea posibile, Lipova aşteaptă întâlnirea cu Lunca Teuz Cermei, programată sâmbătă, de la ora 15.00. „Început perfect pentru mine, mă ajută și echipa. Dacă ne uităm în clasament poate am jucat împotriva unor formații mai slab cotate, dar câteodată împotriva unor astfel de echipe te concentrezi mai greu. Ne așteaptă o partidă mult mai grea sâmbătă cu Cermeiul, pe care însă vrem și putem să o câștigăm. Nu ne interesează lupta de la vârful clasamentului, noi avem drumul nostru și încercăm să câștigăm fiecare meci. Dacă sezonul ar începe acum, la lotul pe care-l avem, ne-am fi înscris și noi în lupta pentru promovare” mai crede Filimon, care e folosit de Sabău mijlocaș central stânga, dar câteodată și atacant.

Un comentariu

  1. Soabi tata tu erai singurul fotbalist de care imi era frica ..dar tu esti pe bara asa ca am scapat de cel mai mare pericol de sambata

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button