Liga a 3-a

Cosmin Stan „Pornim cu șansa a doua, dar vrem cel puțin un punct de le Ineu”





Echipa cu cel mai lung nume din seria IV-a a Ligii a 3-a, Nova Mama Mia Becicherecu Mic, a relansat lupta pentru promovare. Miercuri, în ultimul meci al etapei a 23-a, timişenii au fost învinşi cu 1-0, pe teren propriu, de Performanţa Ighiu, gruparea din Alba apropiindu-se la două puncte de primul loc. Cosmin Stan, antrenorul gazdelor, a apreciat, însă, ca pozitivă evoluţia echipei sale: Am jucat bine.  Dacă am mai fi putut alerga în a doua repriză, probabil că am fi câștigat meciul. Consider că puteam câștiga destul de lejer acest meci, dacă reușeam să fructificăm imensa ocazie pe care am avut-o, Bârză singur cu portarul. După rataream primit golul care a făcut diferența, iar faza din minutul 94 ne-a arătat că probabil și dacă am fi avut zece ocazii n-am fi dat gol. E imposibil să ratezi din careul mic de două ori în aceeași fază!”

De la începutul returului Mama Mia s-a confruntat, mereu, cu probleme de lot. În ultimul meci Luţă a părăsit terenul accidentat, iar Szilaghi-Perju va fi suspendat pentru partida de la Ineu. „Nu cunosc cu exactitate problemele medicale, dar e clar că l-am pierdut pe Silaghi, care e suspendat, n-o să joace meciul viitor. Revin Telescu și Negruț, dar tot cu probleme mari de lot o să abordăm și jocul de la Ineu. Însă ne ducem crucea până la capăt, așa cum arătăm și așa cum suntem” a mai spus Stan.

Fost jucător, printre altele şi la Frontiera Curtici, Cosmin Stan doreşte ca echipa sa să nu plece învinsă de la Ineu. „Până acum, în acest retur nu am întâlnit vreun adversar mai bun ca noi. Dacă echipa ar fi fost bine pregătită în perioada de iarnă, cu actualul lot, cu mulţi jucători fără experienţă la nivelul Ligii a 3-a, nu am fi pierdut niciun meci. Sunt convins că vom avea un meci greu la Ineu şi că pornim cu şansa a doua. Probabil că voi avea la dispoziţie maxim 14 jucători. Am văzut Ineul în trei meciuri. E o echipă ambiţioasă, cu jucători de viteză pe faza de atac. Pierde greu puncte pe teren propriu, dar dacă noi vom juca fotbal, vom obţine un rezultat bun. Îmi doresc să venim acasă cu cel puţin un punct”, a încheiat fostul mijlocaș.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button