Fotbal judetean

Pas fals în lupta pentru promovare: Șoimii Lipova – Unirea Sântana 0 – 0





Trupa pregătită de Dinu Donca a smuls doar o remiză albă pe terenul formației antrenate de Flavius Sabău. Astfel, Lunca Teuz Cermei rămâne singură pe primul loc și privește cu mai multă încredere spre Liga a 3-a

Miza disputei și-a pus amprenta asupra desfășurării confruntării din prima repriza, una care a fost destul de săracă în faze de poartă. S-a greșit mult la construcție, iar prima ocazie a avut-o Lipova, când Radu Popa a scăpat singur cu Dulhaz dar a tras slab pe centrul porții de la 14 metri lateral stânga. Sântana a încercat să se apere bine și să dea lovitura pe contraatac, dar cele două șuturi expediate spre poarta gazdelor de către Capătă și Vuin nu au avut efect asupra tabelei de marcaj.  Mai întâi Trifoi a reținut șutul în cros al golgheterului campionatului, în timp ce balonul trimis de experimentatul mijlocaș central al Unirii a trecut peste. Finalul de repriză le-a aparținut gazdelor care puteau înscrie prin Filimon, care – însă – a tras peste din 13 metri, după o pasă a lui Popa.

În partea a doua Sântana a început mai bine, Varga având două șuturi spre poarta gazdelor, dar Trifoi și imprecizia jucătorului Sântanei au făcut ca tabela să rămână nemodificată. Același Trifoi a avut o intervenție de sacrificiu asupra lui Lanțoș, la 5metri de propria poartă, după ce jucătorul Unirii fusese lansat de către Claudiu Popa. Lipova a cerut un penalty în minutul 70, când Bercu a reluat un balon cu capul, iar mingea pare că l-a fi lovit în mână pe Peia. Banca gazdelor a sărit în aer, cu destule reproșuri la adresa „centralului” Ardelean. Finalul de meci a aparținut din nou vizitatorilor și, la un atac prelungit al oaspeților, Martin a tras de la 20 de metri, iar bravul „Terry” Trifoi a scos de lângă bara de la colțul scurt. Cu 3 minute înainte de final, Vlăduț Stanciu a avut golul victoriei în bocanc dar a trimis peste poartă din 5 metri lateral stânga. Astfel, partida s-a terminat la egalitate, scor 0 – 0.

Formații:

Șoimii Lipova: Trifoi – Orza (Pantea), Pașcu, Blănaru, Moisă – Bercu, Tomuț, Filimon (Simion) – S. Popa, R. Popa (Borteș) – Vasinc

Unirea Sântana: Dulhaz – Paven, Brozbic, Peia, Lanțoș – Martin (Bud), Vuin, Varga – C. Popa (Mateiu), Cl. Popa – Capătă (Stanciu).

Arbitri: Mircea Ardelean – Alina Mihoc, Andrei Pantea

Observatori AJF: Răzvan Cadar, Constantin Vida









Un comentariu

  1. Echipa din cermei nu este capabila sa reprezinte Aradul la meciul de baraj ptr.accedere in diviziaC! Iar s-ar face Aradul de ras mai ales ca nu s-a uitat contraperformanta Pecicai! Ce spuneti de un meci de baraj RIPENSIA TIMISOARA cu com.cermei! sau cu Luceafarul Oradea, cu aceasta echipa ptr.care deja palaria este prea mare! Cred ca nu vor putea tine scorul mai ales la ce tabela au acolo! Treziti-va inainte de a da cu capul de perete! Mercenarii vor fugii dupa baraj si totul se v-a spulbera! Vin alegerile si poate va calca si DNA-ul!

    0
    0
  2. Bai Costea? Care esti,Florin sau Mihai Costea? Ca vad ca tare te pricepi tu la fotbal…Luceafarul e in liga 3,mai informeaza-te. Nu vad de ce nu ar face fata Cermei la baraj avand in vedere ca are un lot valoros, bine format si unit din cate am vazut la meciuri si din rezultatele care le au. Si sunt sanse foarte mici sa cada Timisoara cu Arad la baraj,ia uita-te in urma sa vezi ca de cativa ani incoace tot cu Alba Iulia sau Hunedoara a cazut Aradul. Mai informeaza-te inainte sa scrii…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button