Alte sporturi

Arădeanul Copil a ajuns în optimile Challengerului de la Roma





Tenismanul român Marius Copil s-a calificat în optimile de finală ale turneului challenger de la Roma, dotat cu premii totale de 42.500 euro, marți, după ce a l-a învins pe al patrulea favorit, cehul Adam Pavlasek, cu 4-6, 7-5, 6-4.

Meciul dintre Copil (25 ani, 182 ATP) și Pavlasek (21 ani, 120 ATP) a fost perturbat luni de ploaie, fiind întrerupt în setul al doilea la 3-2 pentru român, după ce jucătorul ceh se impusese cu 6-4 în primul set.

Copil și-a asigurat un cec de 730 de euro și 8 puncte ATP, iar adversarul său din turul al doilea va fi italianul Filippo Volandri (34 ani, 222 ATP).

Luni, Adrian Ungur (31 ani, 196 ATP) a fost întrecut de sârbul Filip Krajinovic (24 ani, 114 ATP) cu 3-6, 6-0, 6-3, în primul tur. Românul va primi 440 de euro pentru participare. Sârbul și-a luat revanșa după ce recent a fost învins în primul tur la Istanbul (ATP) cu 6-3, 6-3.

Krajinovic are acum 3-2 în meciurile directe cu Ungur, care a mai câștigat în 2010, în primul tur la Rimini, cu 1-6, 6-3, 6-2. Krajinovic a mai învins în 2012 în primul tur la Todi, cu 4-6, 7-6 (2), 6-1, și anul trecut, în finală la Cordenons, când Ungur a abandonat la scorul de 5-7, 6-4, 4-1.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button