SOIMII PÎNCOTA liga 3 arhivă

Leucuța și Dragalina, pedepsiți de Muzsnay pentru întârzierea la antrenament





Delegația Șoimilor Pîncota a ajuns în jurul orei 3 de la Râmnicu Vâlcea, iar stafful tehnic a programat un antrenament mai ușor ieri după-amiază. Acesta a constat în exerciții de forță și stretching la una dintre sălile de la Gemi Sport. Apoi, jucătorii au intrat la bazin pentru recuperarea după efortul depus în Parcul Zăvoi.

Acțiunea nu a fost bifată de doi dintre titularii „alb-negrilor” contra oltenilor. Alex Leucuța și Dragos Dragalina au întârziat, antrenorul Zsolt Muzsnay nu i-a mai primit în grup. Ambii au dat vina pe traficul încărcat din oraș. În plus, Dragoș Dragalina ne-a declarat următoarele: „Programul era anunțat altfel, s-a mai întâmplat până acum să ajungem poate cu 5, 10 minute după alți colegi, dar – până la urmă – tot în bazin pentru recuperare am fi ajuns. Și, până la urmă, nu cred că asta e important la Pîncota, mai ales că nu există nici cea mai mică problemă între noi și domnul antrenor și nici nu am fost amendați. În schimb, e urât ca aceste lucruri ies în exterior, află un oraș întreg o un fapt minor, căci până acum am fost o familie și am tras unii pentru alții”.

Pîncotanii joacă sâmbătă dimineața un meci crucial pentru rămânerea în Liga a 2-a acasă, cu Universitatea Cluj.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button