CS INEU liga 3 arhivă

Cugirul vine la Ineu pentru a nu stinge și ultimele speranțe de promovare





Moartea dinamovistului Patrick Ekeng a oprit fotbalul și în Liga a 3-a, iar de reluarea sa, cele două formații ce se înfruntă în Țara Zărandului au înregistrat doar eșecuri. Ineul, două, ambele la limită în prelungirile partidelor cu ASU Poli și Giarmata, iar Metalurgistul Cugir, unul, foarte dureros, în derby-ul județului Alba cu Ighiul. Prin urmare, ambele combatante sunt rănite, cu mențiunea că oaspeții sunt obligați să-și revină rapid dacă vor să piardă și ultimul tren spre vârful ierarhiei.

Dorința lui Hulbăr et. comp. este să dovedească faptul că în special înfrângerea cu ASU Poli a fost un accident nefericit. De fapt, cine a văzut partida s-a convins că nici măcar egalul nu era just la câte ocazii și-au creat zărăndanii, darmite înfrângerea ce a fost pecetluită după o fază norocoasă pentru „alb-violeți”. „Nu suntem în cel mai fericit moment din punct de vedere al rezultatelor. Nici ca joc nu am stat foarte bine la Giarmata, spre deosebire de partida cu Poli când am jucat foarte bine. Sperăm să ne regăsim echilibrul acasă, să avem o nouă prestație solidă, să nu primim gol și să avem inspirație în fața porții adverse. Asta ne-a cam lipsit mereu în acest retur, altfel rezultatele puteau fi mai bune”, a precizat Cristian Sculici. „Cugirul e o formație bună, nu degeaba a fost mai mereu pe primele locuri, dar – din câte văd – au pierdut puțin din turație pe acest final de sezon. Probabil, pentru ei va fi ultima șansă să rămână măcar matematic în lupta pentru promovare, iar din această perspectivă sunt periculoși”, a adăugat tehnicianul „alb-albaștrilor”. Spătaru a ajuns cu piciorul în ghips și e scos din circuit pentru tot restul sezonului, dar „internaționalul” Clej e pregătit să reintre.

Dezolarea este cuvântul de ordine în tabăra „roş-albaştrilor” în urma înfrângerii de marţi, cu Performanţa Ighiu, ce a lăsat urme adânci. Metalurgistul a coborât pe ultima treaptă a podiumului, îndepărtându-se decisiv de accederea în Liga a 2-a. „Va fi foarte foarte greu să ne revenim în plan psihic după eşecul nemeritat cu Performanţa, este clar că nu suntem într-o situaţie fericită. Încercăm însă să ne batem până la capăt, să câştigăm cele trei meciuri rămase de disputat. La Ineu ne aşteaptă o deplasare dificilă, împotriva unei formaţii ce a pierdut în prelungiri cu ASU Poli, dar noi trebuie să dovedim caracter şi să jucăm până la capăt”, a precizat antrenorul Călin Moldovan. Vor lipsi Bold – suspendat şi I. Radu, pe a cărui servicii nu se va mai conta în acest campionat din diverse motive.

Formații probabile:

Ineu: Mitrea –Popovici, Bier, Iaroș, Hulbăr – Zdrențan – Ciocan, P. Huțanu, Clej, Botaș – Mașniță.

Metalurgistul Cugir: Tiut –Petricău, Letan, Șt. Radu, A. Huțanu – Iovu, Necșulescu, Chelaru, G. Goronea – Itu, Cîrstean.

Arbitri: Micloşină Dorian (Reşiţa – Caraş Severin) –  Corb Sergiu Paul (Zalău – Sălaj),  Costea Danut Vasile (Satu Mare – Satu Mare).

Observatori: Moisin Sebastian (Oradea – Bihor),  Moraru Maria Alina (Hunedoara – Hunedoara)









Un comentariu

  1. Negoescu a deschis rapid scorul pentru aradeni, in minutul 10, anun?andu-se o victorie la pas pentru amfitrioni. Nu avea sa fie insa deloc a?a, Sebi?ul tremurand pana spre final pentru cele trei puncte, securizate abia in primul minut de prelungire, de reu?ita nou-intratului Sas.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button