UTA Arad

Strătilă – tot mai greu de ținut la Arad, Miron și Man, ofertați și ei





„Bătrâna Doamnă” și-a pierdut liderul din vestiar, dar și alți jucători își cer, oarecum, plecarea. După Botiș, din sezonul viitor, Roland Nagy ar putea să nu mai conteze nici pe Sorin Strătilă.

Mijlocașul de bandă ar fi dispus să renunțe la banii (sau măcar o parte) pe care-i mai are de încasat la UTA pentru a putea da curs ofertelor ce au venit pe adresa sa. Se vorbește despre prim-divzionara FC Voluntari, dar și o formație din Cipru. „Problema e peste tot lipsa lichidităților. Toți vor jucători, dar gratis sau pe procente dintr-un viitor transfer. Conducerea noastră nu agreează aceste metode și e normal să procedeze așa”, a punctat Roland Nagy vis-a-vis de ofertele existente pentru jucătorii săi.

Din câte se pare, în ultimele zile a apărut și varianta FC Botoșani pentru portarul Bogdan Miron, în ce pe Dennis Man îl vor mai multe cluburi. Este clar că șefii clubului nu au primit încă o sumă apropiată de valoarea fotbalistului de 17 ani, dar, în același timp, nici nu l-a chemat la negocieri pentru mărirea salariului, unul mizer la acest nivel. Și asta cu atât mai mult cu cât, din informațiile noastre, atacantului ce a marcat 10 goluri în tricoul „alb-roșu” la primul său sezon în Liga a 2-a,  i s-a propus un câștig lunar de la alte cluburi între 1500 și 2000 de euro.

„Există un risc în privința acestor jucători. Dacă îi ții, riscă să aibă o cădere de genul celeia pe care a avut-o Burlă la începutul anului, după toată povestea cu Steaua. Pe de altă parte, poți să compensezi pe partea cealaltă, oferind ceva în plus la salariul jucătorului. Și nu neapărat că banii ar fi foarte importanți, ci pentru că ar fi o formă de apreciere la adresa lor”, e de părere Roland Nagy, antrenorul principal al UTA-ei.

Dintre cei care au jucat mai puțin stagiunea trecută și care ar pute părăsi echipa emblemă a Aradului în această vară, rămân actuale numele portarului Anca-Trip și mijlocașului Alin Roman. Ambii ar agrea o despărțire, dar nu în orice condiții, având în vedere că mai au contracte valabile cu clubul și bani de încasat. „Despre Roman nu pot să spun decât că a avut șansele lui și le mai avea atâta timp cât muncește și consider că merită să intre pe teren. Am văzut că a spus în presă că vrea să știe dacă mai avem nevoie de el și, probabil, voi avea o discuție cu el pe această temă. Cert este că niciun fotbalist, indiferent de numele său, nu îi poate pune condiții unui antrenor. El trebuie să fie la dispoziția clubului care-l plătește, să se pregătească și să intre pe teren când e nevoie de el”, a clarificat „speța” Roland Nagy.

3 comentarii

  1. Una din marile probleme este ca Nagy trebuie sa dea sanse egale la toti, iar lui Roman, in sezonul trecut nu i-a dat, degeaba se ofuscheaza ca baiatul a spus in presa ca vrea sa stie ce se doreste de la el. Sa fie clar, cit a jucat ( foarte putin, se stie asta) Roman nu s-a aratat sub nici unul din mijlocasii cu care concureaza pe post, ba chiar in baraje nu a prins lotul, desi UTA avea nevoie de el ( fara nici o explicatie,logica), asta este realitatea,cel putin eu asta cred. Daca nu e nevoie, sa fie lasat sa plece, dar a fi tinut pe tusa , asa ca Sorian este o greseala, cel putin, Pe de alta parte, este adevarat, anual, anumite contracte trebuie sa creasca, nu poti motiva un tanar, daca nu-l apreciezi si la salariu. Acum, la inceput de nou sezon, pentru mine, cel putin, se pune problema daca cei ce se ocupa de UTA au in vedere o crestere a investitiei, pentru ca a vrea doar sa rulezi juniori, cu salarii micute, e greu de crezut ca poate duce UTA mai sus. Cei ce se ocupa si se folosesc, de emblema UTA trebuie sa spuna , acum si deschis, daca pot, daca vreau, daca accepta sa creasca investitia. E clar necesar sa se stie ce ne dorim de la UTA, pentru ca exista senzatia ca unii sint chiar multumiti cu ceea ce au investit si ce au reusit, si ca nu ar dori ca UTA sa treaca spre o treapta superioara. Macar jucatorii si mai ales suporterii trebuie sa stie la ce sa se astepte. Transparenta decizionala este o dovada de profesionalism la orice conducere.

    0
    0
  2. „EL TREBUIE SA FIE LA DISPOZITIA CLUBULUI CARE IL PLATESTE”!!! Oare chiar il plateste sau se face ca il plateste????

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button