Fotbal judetean

Roata s-a întors din nou la Criș: Reunire cu tandemul Cherecheși – Roșca, iar Lasc e noul președinte!





După cum anticipam în urmă cu două săptămâni, Crișul Chișineu Criș a trecut din nou din mâna familiei Drăgan în cea a lui Daniel Cherecheși, managerul general agreat de Consiliul Local ales în urmă cu o lună de zile. Fostul fotbalist al Telecomului a apelat automat la antrenorul Mihai Roșca, pentru a termina treaba începută în urmă cu două sezoane. Odată cu „Ole” la Criș a revenit și Sandu Țamboi, ca antrenor cu portarii.

Noutatea ar fi cooptarea lui Emilian Lasc (foto) în stafful de conducere. Mai precis, fostul mijlocaș al Crișului în anii ‘90-2000 a devenit noul președinte, din staff mai făcând parte și Levente Balint, ca organizator de competiții.

Toți cei menționați s-au întâlnit în această seară cu echipa, care în acest moment mai numără doar nouă jucători: Mucha, Pătroi – Ciornei, Toseschi, Lung, Jude, Tolan, Petrescu, Faur și Rus, acesta din urmă revenind și el pe malul Crișului Alb după un an petrecut între Păuliș și Șimand. Deocamdată, Turcuș, Kovasc și Deloreanu nu au fost convinși să semneze noi contracte, însă marea provocare a noii conduceri ai „alb-albaștrilor” este să-l convingă pe Nicu Modan să mai rămână cel puțin un an la Criș. Golgheterul echipei în stagiunea trecută cu 17 reușite a refuzat salariul oferit de ASU Poli, dar e tentat de o propunere a celor de la Cermei.

Cel puțin deocamdată, cuvântul promovare nu se pronunță la Chișineu Criș, ci: „Ne propunem să formăm o echipă competitivă. Având sprijinul oficialităților locale, al domnului primar Gheorghe Burdan, sperăm să aducem cât mai multă lume la stadion printr-un joc cât mai frumos. Apoi, ne axăm mult pe grupele de copii și juniori din propria pepinieră, mai ales că avem în premieră un număr de patru grupe la centru”, a menționat Daniel Cherecheși.

„Alb-albaștrii” au trei variante de cantonament pentru această vară: pe plan local, la Băile Felix sau Bekescsaba. Până una alta, au fost aleși și adversarii din amicale, după cum urmează: ASU Poli (chiar duminică la revenirea „alb-violeților” din stagiul de pregătire din Ungaria), Național Sebiș, CS Ineu și Victoria Zăbrani (dublă). În această săptămână, Mihai Roșca și Sandu Țamboi vor conduce trei antrenamente.









4 comentarii

  1. Poi si cum joaca duminica amucal daca ei nu au jucatori nici macar de un prim unsprezece? Se inmultesc ca iepurii, sau?

    0
    0
  2. Poi si cum joaca duminica amical daca ei nu au jucatori nici macar de un prim unsprezece? Se inmultesc ca iepurii, sau?

    0
    0
  3. Misto . Tare de tot , ai buget de 4 miliarde si stai in liga a 4-a sau ..vor sta in buzunaru celor care stiu sa faca legea in oras ? 😀 In orice caz felicitari…cand eram si noi pe punctu sa ,,mai iesim in lume ”..trebuia sa se duca de rapa tot.
    Un aspect ce as vrea sa punctez : Pe cand o promovare? Am inteles ca nu doriti , dar macar sa va faceti un lot foarte bun care sa creasca cu timpu nu sa descreasca.Am auzit ca doriti juniori din alte judete nu de aici . Cum este posibil cand aveti o pepiniera buna ?
    Al doilea aspect : Cu bugetul clubului care am inteles ca e foarte mare pentru liga a 4-a ce o sa faceti ? Cu acel buget se putea intra lejer in liga a 4-a , prin aducere de jucatori buni cu experienta dar nu batrani,mercenari de liga a 5-a sau de ultimele locuri din clasament cum ne-am obisnuit cu voi in cursu anilor trecuti .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button