Aslău e optimist cu privire la împrumutul tuturor utiștilor și așteaptă răspuns de la Diarra

Lunca Teuz Cermei s-a reunit cu șase fotbaliști ai UTA-ei în efectiv, dar încă nu are încă nu a obținut în mod oficial actele de transfer (împrumut). Mai mult, există zvonuri că doi-trei dintre ei ar putea fi solicitați de noul staff tehnic al „satelitului”, dar, până la urmă, ar trebui să conteze și dorința fotbaliștilor.

Cert este că până la finalul săptămânii lucrurile ar trebui să se tranșeze într-un fel sau altul. „Atâta timp cât jucătorii participă la antrenamentele noastre și am avut o înțelegere preliminară cu conducerea UTA-ei pentru ei eu sunt optimist în ceea ce privește rămânerea lor la Cermei. Dar, pe de altă parte, dacă jucătorii s-ar întoarce la UTA m-aș bucura pentru ei, fiindcă sunt convins că ar fi luați în calcul pentru prima echipă. De exemplu, Suslak cred că merită să joace mai sus, dar și alții. Oricum, până vineri-sâmbătă, ne vom înțelege definitiv în ceea ce-i privește pe cei șase jucători”, a spus Mircea Aslău, referindu-se la Beni Cotoc, Adrian Suslak, Dani Bulza, David Petrache, Sergiu Aldan și Nichita Coșa.

aldancosa

În paralel, Cermeiul mai poartă negocieri și cu alți jucători. Unul dintre ei este ivorianul Abdoulaye Diarra, stabilit la Arad de doi ani de zile. Mijlocașul de bandă a fost adus în România în 2011 de Giovanni Catanzariti la UTA, mai evoluând în țară la FC Bihor și Millenium Giarmata. De altfel, fotbalistul de 29 de ani încă stă în cumpănă, având o ofertă de a rămâne la gruparea timișană. „Noi i-am făcut o ofertă, dar el e destul de legat de Giarmata, unde, din câte am înțeles, antrenează și o grupă de copii. Până la urmă, e decizia lui, noi avem relații bune cu cei de la Giarmata și nu dorim să le stricăm. Jucătorul va alege ce e mai bun pentru el”, a adăugat Aslău.

Mâine, de la ora 18, Cermeiul evoluează pe terenul celor de la CSM Lugoj, în al doilea amical al verii. În schimb, celălalt amical al săptămânii împotriva unei alte divizionare a treia timișene se va disputa vineri, la Sânpaul și nu la Giarmata, cum era stabilit initial.

În altă ordine de idei, trebuie menționat că Ciprian Berar, fostul atacant al Cermeiului, a ajuns tocmai în județul Sibiu, la nou promovata în Liga a 3-a, FC Hermannstadt.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.