Antrenorul lui Sepsi, nemulțumit la 7-0: „Atitudinea a lăsat de dorit, încă nu suntem o echipă în adevăratul sens al cuvântului”

O victorie cu 7-0 nu ar trebui să lase loc de prea multe comentarii, sau nu dintre cele negative. Dar, exigentul tehnician al lui Sepsi Sfântu Gheorghe și-a cam pus elevii la colț după categoricul succes de la Șiria, din fața copiilor Pîncotei.

„Am făcut un meci slab și asta pentru că, deși avem jucători valoroși, ca echipă suntem departe de ceea ce ar trebui să fim. Practic, încă nu suntem echipă în adevăratul sens al cuvântului. Am avut așteptări mai mari, am tratat multe faze superficial, ne-am desconsiderat foarte mult, iarăși, adversarul și am făcut un joc plăcut ochiului cum mi-aș fi dorit eu. După prima repriză am fost chiar foarte nemulțumit, dar și în a doua nu am stat mai bine. Din 90 de minute, poate am jucat cum trebuie doar 10”, a spus Valentin Suciu la finalul disputei din această dimineață.

Rugat să spună care e mai exact „izvorul” reproșurilor sale, antrenorul lui Sepsi a adăugat: „Nu-mi doream neapărat un scor și mai mare, ci o atitudine mai bună din partea jucătorilor mei, care nu au respectat aproape deloc sarcinile de joc impuse. Îmi doream o posesie mult mai bună, să avem o circulație superioară a balonului și ocazii mai multe. Că intră sau nu intră mingea în poartă e partea a doua, dar trebuia să ajungem mai des în careul advers. Dar, Încă sutem timorați, nu ne simțim cum credeam eu că o să ne simțim între noi. Pe unde e normal, fiindcă am făcut nu mai puțin de 14 transferuri în această vară. Vorbim despre jucători diferiți, cu mentalități diverse și, în plus de astam, nu am reușit să facem jocuri amicale împotriva unor echipe prea bune sau cel puțin nu recent. Testele mai tari le-am făcut cam acum o lună de zile, când din ambiție am jucat ceva mai bine. În fine, le spun mereu elevilor mei că orice joc trebuie tratat cât mai serios, căci doar așa putem să progresăm. Circulația balonului trebuia să fie mai bună, nu trebuie să ne intereseze prea mult driblingurile sau clinciurile cu această echipă de copii și noi cam asta am făcut. În special după ce am ajuns la 16-20 de metri de poarta lor, altfel trebuia să continuăm fazele”

Despre situația Pîncotei tânrul antrenor al grupării din Covasna nu a dorit să spună prea multe, dar a încadrat-o în „peisajul” fotbalului românesc. „La noi peste tot e greu, la orice nivel. E prectic imposibil să găsești cluburi ce-ți oferă siguranță și stabilitate pe termen lung. Calitatea meciurilor e cea care e și datorită regulii cu trei jucători sub 21 de ani, fiindcă nu toți au valoarea să fie pe teren în Liga a 2-a. Dar, până la urmă, pe noi ne interesează să ne îndeplinim obiectivul, acela de a rămâne și la anul în eșalonul secund și să formăm o echipă adevărată. Norocul nostru este că avem stabilitate, suntem cu toate la zi, dar asta și pentru că nu ni s-a promis mai mult decât ni se poate da. În rest, deși sutem plasați undeva în centrul țării suferim și noi din pricina deplasărilor lungi. Tot avem călătorii de 7-8 ore cu autocarul, iar dacă a vrea să luăm avionul cel mai apropiat aeroport e la 200 de kilometri de noi, așa că rămânem să ne deplasăm pe drumurile patriei”, a încheiat Valentin Suciu.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.