Fotbal judeteanzTOP ARTICOLE

Victorie obținută pe final: Unirea Sântana – Păulișana Păuliș 2 – 1





Trupa pregătită de Dinu Donca a fost surpriza plăcută a sezonului precedent, fiind până aproape de final implicată în lupta pentru obținerea primului în clasament. Tocmai de aceea este văzută și în acest an ca o favorită la primele locuri, chiar dacă l-a pierdut pe golgheterul Alexandru Capătă, înlocuit însă cu Alin Drăgan. Sâmbătă, în runda inaugurală a ligii a patra, Sântana a primit replica celor de la Păuliș, oaspeții avându-l ca titular în poartă chiar pe Dulhaz, care în sezonul precedent a apărat tricourile Unirii!

Gazdele au început în forță disputa și au deschis scorul încă din minutul șapte, prin Lanțoș. Sântana a continuat să aibă posesia, fără însă a-și crea mari ocazii de poartă. Iar Păulișul a preferat să joace arma contraatacului, cu contre tăioase. În minutul 33 oaspeții au avut o serie de cinci cornere consecutive, ultimul dintre ele fiind transformat în gol de către Denis Calancea. A urmat o partidă de uzură, cu un ușor plus pentru gazde, însă mereu cu Păulișul părând să dea lovitura pe contraatac. Dar, totuși, cele trei puncte au rămas la Sântana după ce Alin Drăgan a combinat frumos cu Iulian Vuin iar acesta a punctat cu un șut din careu în minutul 82. Astfel, Sântana s-a impus cu scorul de 2 – 1 și a debutat cu dreptul în noul sezon.

„A fost un meci greu, mai greu decât mă așteptam, dar ca și orice început,e normal să fie așa. Am văzut și rezultatele etapei, toate partidele au fost echilibrate, mai e de muncă. Noi nu am jucat chiar ce ne-am dorit, mai avem multe lucruri de pus la punct, după meciul acesta am rămas doar cu cele trei puncte. E bine că le-am obținut și că mai avem timp să remediem din probleme. Din păcate, avem o situație dificilă, cu jucători accidentați, dar încercăm să cârpim din mers ce putem. Am jucat bine aproximativ 30 de minute, după care ne-am tăiat și le-am permis să aibă contraatacuri periculoase. Cred că dacă ar fi marcat ei la 1 – 1, nu am mai fi putut să revenim. Pe final, am avut noroc cu o fază bine lucrată de „tinerii“ Alin Drăgan și Iulian Vuin și astfel ne-am impus, e frumos atunci când totul se termină cu bine. Am improvizat mult pentru acest început de meci, jocul a scârțâit, dar e bine că am câștigat. Mai avem însă mult de muncă pentru ce îmi doresc eu să facem“, ne-a declarat Dinu Donca.

Antrenorul celor de la Sântana a aflat că tânărul Cătălin  Martin a suferit o ruptură de ligamente și menisc la amicalul cu Lipova și va absenta de pe teren pâbă la finalul acestui an, în timp ce Mădălin Josan și Vasile Topac mai au și ei de așteptat cel puțin o săptămână până vor reveni pe teren.

Unirea Sântana – Păulișana Păuliș 2 – 1

Au marcat: Lanțoș – min. 7, Vuin – min. 85 / D. Calancea – min. 33

Unirea Sântana: Șoltesz – Paven (Ungur), Mateiu, Brozbic, Peia, Cristea (Drida), D. Bodea (C. Bodea), Vuin, Vârciu (Cioară-Moartă), Lanțoș, Drăgan

Păulișana Păuliș: Dulhaz – Gherghel, Suciu, Mariș, E. Calancea, Sarvici, Savu, Asandului (Mițiți), D. Calancea, Bruț (Belei), Geanîm (Popa)

Arbitri: Daniel Burcă – Sorina Betea, Alin Bolcaș

Observatori: Răzvan Cadar, Teodor Jușca









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button