Metalul Reșița anunță: „UTA e marea favorită, dar avem un avantaj“

Pentru gruparea arădeană urmează o deplasare destul de complicată, din toate punctele de vedere. UTA va pleca vineri seara cu avionul, se va caza la Snagov iar sâmbătă dimineața va da piept cu Metalul Reșița. Echipa mutată de Cătălin Rufă în preajma capitalei are trei înfrângeri, toate la zero, iar în ultima etapă a cedat cu 2 – 0 în fața celor de la Unirea Tărlungeni. Totuși, echipa pregătită de George Dumitru rămâne o mare necunoscută, afișând mereu un unsprezece diferit.

„Până în iarnă ne va fi nu greu, ci foarte greu. Nu am făcut un cantonament, jucătorii au venit târziu și nu suntem încă omogeni. De asemenea, după fiecare etapă am renunțat la unii jucători și în fiecare zi ne tot vin alți fotbaliști la antrenamente. Îi triem, mai aducem, mai renunțăm, dar e clar că jocul ne este afectat“, ne-a declarat George Dumitru.

Revenind la partida de sâmbătă cu UTA, acesta a menționat: „Am urmărit la televizor partida arădenilor din ultima rundă și am văzut că formează o echipă foarte bună, omogenă. Are tradiția de partea ei, are valoarea, e clar că este marea favorită a disputei, joacă bine. Dar eu cred că avem un avantaj de partea noastră, faptul că suntem o echipă imprevizibilă din punct de vedere al jucătorilor și al tacticii. Față de meciul de sâmbăta trecută vă spun cu siguranță că cel puțin patru, cinci jucători vor fi înlocuiți și e greu de intuit primul nostru unsprezece. Va fi un meci greu, dar chiar glumeam cu jucătorii zilele acestea. În prima etapă am primit cinci goluri, în a doua patru iar acum doar două, le-am spus că poate facem acum un zero la zero, sau unu la unu, dar oricum ne așteaptă o partidă dificilă“.

Cel mai cunoscut jucător al Reșiței este Alexandru Dan, un mijlocaș central care a trecut pe la Pandurii Târgu Jiu, ASA Târgu Mureș, Rapid București sau U Cluj. Acesta s-a aflat și în vizorul clubului UTA pentru un transfer în urmă cu patru sezoane, dar mișcarea nu s-a mai concretizat în cele din urmă. „A lipsit etapa trecută, a suferit o întindere, chiar spuneam că avem și noi un fotbalist de calitate și nu ne putem folosi de el. A început alergările ușoare în această săptămână, sperăm să îl recuperăm până la meciul cu UTA. Este un jucător de calitate dar și un om cu un caracter deosebit“, a încheiat George Dumitru.

Sursa foto: ILFOV SPORT

Facebook Comments
0
0

5 comentarii

  1. Avatar

    asta e tare …UTA linistit và dà 3 boabe !

    0

    0
    Răspunde
  2. Avatar

    Ce avantaj ai , ca vei lua de la doua goluri in sus . Stai linistit ca UTA. te va bate la pas fara nicio problema.

    0

    0
    Răspunde
  3. Avatar

    Darthept, tu ce parere ai despre acest meci.

    0

    0
    Răspunde
  4. Avatar

    Sanatate multa tutoror chibitilor utisti ce comenteaza pe Sportarad si spun sigur ca UTA CASTIGA CU 4-0 la Metalul Resita lui Rufa valceanu !Pentru noi,doar UTA conteaza si unii sa mai lase intepaturile contra celor care comenteaza,caci poate gandim diferit… !Si d-l Piros bine ca nu s-a retras ,ca Siria nu vedea fotbal de liga 2-a !Hai UTA !

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.