Arădeni nemiloși la Under 17: UTA – LPS Satu Mare   5-1

Juniorii mici ai „alb-roșiilor” au avut o misiune mult mai ușoară decât colegii lor de la Under 19 în fața celor de la LPS Satu Mare.  Deși au fost conduși cu 1-0, după penalty-ul transformat de Pop, utiștii nu au avut probleme să revină și și-au permis luxul să rateze și un penalty, prin Gruiescu.

La pauză era deja 4-1, iar până la final, gazdele au mai modificat odată tabela. Cei care și-au trecut numele pe lista marcatorilor au fost Nick Faur și Călin Gruiescu, ambii cu câte o „dublă”, dar și Sergiu Sabău. „Suntem mulțumiți de rezultat și de faptul că am debutat cu o victorie în acest nou campionat, dar nu neapărat de jocul colectiv al băieților. Sigur, și adversarul mai slab i-a încurajat pe unii jucători să încerce să iasă în evidență și au cam stricat prestația generală a echipei, dar în meciurile ce urmează nu mai avem voie să facem asta. Cel puțin etapa viitoare, la Miercurea Ciuc, ne așteaptă un adversar foarte bun, pe care l-am văzut, ieri, la Deva, în victoria cu 3-0 împotriva Centrului de Excelență unde activează Dan Stupar. Ciucanii formează o echipă arțăgoasă, cu talie, pe care trebuie să o tratăm cu maximă seriozitate și în fața căreia nu mai avem voie să facem unele greșeli personale ce au apărut azi”, a precizat Mihai Petcuț, antrenor la UTA Under 17, alături de Costel Bogoșel și Sandu Țamboi.

 Formații: 

UTA: Zamfir – Toda, Deliman, Onuțan, Frai – T. Bodri, Sabău, R. Petcuț, Deta – Gruiescu, N. Faur. Au mai jucat: Stan, C. Covaci, Coste, Țuța, L. Bodri.

 LPS Satu Mare: Cădar – Hotea, Dudaș, Ofrim, Bumbuc – Szabo, Berin, Ziman, Pop – Vereș, Sziguli.

Arbitri: Alexandru Manea – Florin Argatu, Denis Mihăiescu (toți din Timișoara). Rezervă: Dorian Barzuca (Lugoj)

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.