Stranieri aradeni

Flavius Cuedan a semnat cu formația ce deține recordul de invincibilitate în fotbalul german





Doar o lună și jumătate a petrecut Flavius Cuedan la VfL Waldkraiburg, formație de Liga a 7-a, fiindcă în urma evoluțiilor sale a atras atenția unor cluburi mai bine cotate din Germania. TSV Buchbach s-a mișcat cel mai repede și astăzi a obținut semnătura mijlocașului arădean de 23 de ani, crescut de UTA și trecut pe la FC Olt, Șoimii Pîncota și FC Botoșani.

Gruparea din Bavaria evoluează în Regionalliga Bayern, adică eșalonul patru nemțesc, format din cinci serii. Interesant este că noua formație a lui Cuedan deține recordul de invincibilitate în fotbalul german, fiind neînvinsă timp de 75 de partide oficiale, între 19 august 1995 și 23 mai 1998. În actuala stagiune, gruparea „alb-roșie” nu o duce prea bine și a strâns până acum doar 7 puncte din 24 posibile și se află pe loc de baraj pentru evitarea retrogradării. Clubul mai are și alte ramuri sportive, precum curling, gimnastică, tenis și schi.

Flavius Cuedan s-a despărțit de VfL Waldkraiburg cu un gol marcat sâmbătă, în meciul de campionat cu TSV Moosach. Formația sa a remizat în deplasare (2-2), celălalt gol al nemților antrenați de Gerhard Kukuscka (foto), cel care, de altfel, are un mare rol în realizarea transferului mijlocașului ofensiv la TSV Buchbach, fiind opera lui Codrin Peii. Celălalt arădean din lotul divizionarei a șaptea este Răzvan Riviș.

Inutil să mai spunem că în eșalonul patru din Germania, echipele au condiții asemănătoare cu prim divizionarele din România, poate chiar mai bune în unele cazuri.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button