Petre, decisiv și la Elite:  UTA – LPS Satu Mare 2-1

Conform așteptărilor, echipa lui Dacian Nastai le-a dat o replica bună utiștilor în cadrul primei etape a Ligii Elitelor Under 19.

Pe arena din Sânicolau Mic, LPS Satu Mare a dominat destul de clar prima jumătate de oră a confruntării și au și deschis tabela prin Onea. Atacantul oaspeților a primit o pasă peste apărare de la Nagy și l-a executat pe Stanciu din situație de unu la unu. Arădenii și-a revenit spre finalul reprizei și, după câteva acțiuni bune, au izbutit egalarea. Toma i-a pasat pe culoar lui Petre, iar atacantul primei echipe l-a executat pe Moroz cu un șut la colțul lung din 14 metri (min. 36). 1-1, scor la pauză.

Utiștii au început în atac repriza secundă, iar internaționalii Under 19 pentru acțiunea din Finlada au conlucrat la golul doi. D. Lazăr a trimis o pasă lobată, Adi Petre a preluat în careu, a pătruns până în 11 metri lateral stânga și a trimis elegant pe lângă Moroz: 2-1 (min. 54). A urmat apoi un joc pe contre, cu destule greșeli de transmitere a balonului de-o parte și de cealaltă, așa că nu au mai fost multe ocazii de gol. Doar pe final, Stanciu a avut treabă la șutul lui Ciocan de la 25 de metri, iar Santai a reluat cu capul peste după un corner. De partea cealaltă, Țurcanu a înălțat zmeul din numai 4 metri după așezarea în fața porții a lui Varga.

S-a încheiat 2-1 și UTA Under 19 a început cu dreptul noua ediție a Ligii Elitelor.

Formații:

UTA: Stanciu – Iova, D. Lazăr, Rogojan, Copaci – Vasile, Brănișteanu (85 Țurcanu) – Pop, Toma (68 Varga), Mandache (7 Mager, 82 Gabor) – Petre.

LPS Satu Mare: Moroz – Cătuna, Oltean, Santai, Părnău – Micaș, Cubaș, Nagy, Ciocan – Onea, Topan. Au mai jucat: Szekely, Hajer, Levay.

Arbitri: Dorian Barzuca (Lugoj) – Florin Argatu (Timişoara), Denis Mihăescu (Timişoara). Rezervă: Alexandru Manea (Timişoara)

Facebook Comments
0
0

5 comentarii

  1. Avatar

    Vad ca Hlistei face tusa la greu si Rus ,la fel ,sanse mici sa prinda primul 11 la Tg. Mures. A vrut la mai bine,mai bine statea la UTA. si jucau meci de meci si daca mai continua sa nu joace se va plafona pana la urma si este pacat de ei pt. ca sunt niste jucatori talentati si acolo nu au loc de altii !!!

    0

    0
    Răspunde
  2. Avatar

    Sa fie Petre noul Boniady? Vad ca da goluri pe banda rulanta. Felicitari Adi! Putem sta linistiti, are cine da goluri.

    0

    0
    Răspunde
    1. Avatar

      Mai e mult…pina departe,dar sa fim corecti baiatul are simtul portii, si un viitor, daca ramane modst si muncitor.

      0

      0
      Răspunde
  3. Avatar

    Albautistul felicita pe ADRIAN PETRE ca e in forma si scutura plasele,pe cand H listei si Cipri Rus toata viata lor vor regreta plecarea de la UTA,CACI DOAR PE LA NUNTI SI BOTEZURI VOR JUCA ! Ad.Petre merita melodia >Petre,Petre ,Ce ti-am zie eu tie…la Alba Iulia.Bun golgeter!

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.