Gloria LT CermeiLiga a 3-a

Stan: „Viciere crasă de rezultat cu ajutorul domnului Tarcea”, directorul sportiv al Cermeiului îi dă o replică elegantă antrenorului Mama Miei





Mama Mia spera că va profita de micul trac caracteristic proaspăt debutantelor într-o ligă nouă, dar nu a fost cazul. Chiar dacă Lunca Teuz Cermei nu a făcut cel mai bun meci al său, a meritat victoria, adusă de execuția de manual a lui Suslak.

La final, antrenorul „băieților cu pizza” și-a îndreptat tirul spre noul director sportiv al Cermeiului. „A fost un meci echilibrat, de luptă, din primul până în ultimul minut, între două echipe muncitoare, dar decis de timișoreanul Tarcea. Acesta a fost adus la Cermei să facă același lucru pe care l-a făcut și la Pîncota. Îl știu de 20 de ani, m-a arbitrat de foarte multe ori în județul Timiș, este cel mai mizerabil arbitru pe care l-am cunoscut. Ar trebui interziși arbitrii care își încheie activitatea să activeze în conducerile cluburilor pentru că pot influența arbitrajele cu relațiile lor”, a răbufnit Cosmin Stan, antrenorul celor de la Becicherecu Mic.

Concret, tehnicianul acuză: „Maniera de arbitraj din a doua repriză ne-a deranjat. Vârful nostru Matiș a fost împins frecvent de fundași și nu a primit nimic. De cealaltă parte, la orice contact s-a dat fault. Fault inexistent în  minutul 86, la 18 metri, Rebenciuc a primit și galben gratuit și astfel a venit golul victoriei gazdelor. Sper să nu mai avem parte de astfel de situații, arbitrii ar trebui să fie discreți, nu să influențeze jocul. Nici nu ar trebui să știm cum îî cheamă”.

Războiul lui Stan cu Tarcea a continuat: „În concluzie, a fost vicire crasă de rezultat cu ajutorul domnului Tarcea. Îmi asum ceea ce spun, Tarcea a fost adus pentru a influența arbitrii, el nu se pricepe la fotbal, a fost un arbitru slab și corupt. Mânâncă un ciolan de la cluburi pentru anumite interese. Din păcate, la liga a doua și a treia practicile continuă, nu s-a schimbat nimic de 10-15 ani, poate nu chiar la același nivel. Am sperat să ne întoarcem cu un punct, am început bine, am dat gol repede. Am fost egalați și am fost aproape să luăm un punct. Nu este o problemă că am pierdut, nu avem obiectiv, dar ne deranjează cum am pierdut”.

La rândul său, Sorin Tarcea nu a putut rămâne impasibil la „săgețile” lui Stan, dar replica sa este ceva mai elegantă. „Sunt la al treilea an consecutiv pe funcția de director sportiv la un club și nu mi-am propus să mă cert și să intru în polemică cu nimeni. Am respectat și am fost respectat la rândul meu până acum. Sâmbătă, după ultimul fluier, am mers la centrul terenului cum fac de obicei pentru a da mâna și a ura baftă adversarilor în meciurile ce vin. În acel moment, antrenorul oaspeților m-a înjurat, jignit și amenințat. Măcar pe această cale, vreau să-i urez baftă, lăsându-i pe alții să aprecieze dacă am fost un arbitru corupt și nu am avut valoare. Totuși, mă bucur că în loc să vorbească despe jocul echipei sale, domnul Stan a pomenit numai de mine. Chiar mă face să mă simt important și înseamnă că am cu adevărat valoare și ca director sportiv”, a replicat „oficialul” Cermeiului.

 

 

2 comentarii

  1. Mult succes Cermeiului in disputa cu ACS RECAS-Timisoara de astazi, sper ca prin rezultatul din teren sa se faca vazuta fidelitatea conducerii clubului fata de culorile alb-rosii! De asmenea trebuie stearsa din memorie cat mai repede infrangerea rusinoasa a echipei a doua, care s- a facut de ras 0-8 la Livada,asta dovedeste cata importanta se da cresterii juniorilor in paralel cu acest exod de de veterani, mercenari care au venit mai mult din interes si care de asemenea in proportie de 85% vor pleca atunci cand banii se vor termina!Jucatorii Cermeiul sunt in proportie de 86% adusi numai ptr.a demonstra unora si altora ca se poate juca fotbal si la sate si fara infuzia juvenila de la UTA,echipa hulita pe la colturi de presedintele clubului ,nu se putea incropi o echipa competitiva! Multa bafta si HAIDE UTA ,CAMPIOANA PROVINCIEI! p.s. Razbunati prin rezultat infrangerea juniorilor UT-ei de la Siria din prima etapa ! SUCCES.

    0
    0
  2. APROPO DE MECIUL DE LA CERMEI,ECHIPA DIN GALDA A INVINS IN DEPLASARE CU 2-0! Si astfel Cermeiul a coborat de pe podium! Poate asta o sa ambitioneze mai mult jucatorii in special cei ce apartin de UTA sa joace cu mult aplomb si sa invinga rivala ACS RECAS-Timisoara!HAIDE UTA,campioana provinciei!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button