Ineul și-a întărit atacul cu doi olandezi, alți patru sunt așteptați în formația lui Sculici

Coborîrea grupării zărăndane din eșalonul trei nu a fost tocmai lină. Ineul nu a început tocmai bine sezonul în Liga a 4-a, principala cauză fiind lipsa de efectiv. Cristian Sculici a contat pe pe jucători foarte tineri, în special pe posturi cheie, pe zona centrală a terenului.

Lucrurile par să se schimbe, însă, și asta pentru că ineuanii au ținut activă „filiera” olandeză de jucători, pe care stagiunea trecută au sosit John Jazzley și Amin Nyali. Ultimul își dorește să revină pe Crișul Alb și, probabil, că acest lucru se va întâmpla în săptămânile ce urmează, dar pentru meciul de sâmbătă, Sculici va conta pe alți doi fotbaliști cu profil ofensiv. Doumou Badreddine este un mijlocaș ofensiv de 19 ani, în timp ce Sofian Dohour are 20 de ani și este atacant de careu.

Dar, e chestiune de zile până când Ineul îi va înregimenta cu acte în regulă și pe portarul Leynse Merrick (23 de ani), fundașul central, Shelton Spier (19 ani) și fotbalistul de bandă, Kargbo Passeka (21 de ani).

Ineul a obțnut un singur punct în debutul acestei stagiuni, iar în weekend o gaăzduiește pe Cetate Săvîrșin, echipa „inimei albastre” din Țara Zărăndului, Cristi Irimia.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.