National SebisUTA Academie

Liga a 3-a: Național Sebiș – Școlar Reșița 1-0 și Pandurii II – UTA II 0-3, finale





La ora 17, două dintre divizionarele trei arădene au intrat pe teren în cadrul etapei cu numărul 2

Național Sebiș – Școlar Reșița 1-0 

Formații: 

Sebiș: Fișteag – Rosenblum, Stupu, Cârstoiu, Siminic – Avramescu, Suciu – Susan, Mihuța, Iuga – Săulescu.

Reșița: Petruț – Szijj, Banac, Doda, Liuba – Costescu, Bloju, Costachi, Muselin – Breșneni, Beloescu.

Arbitri: Mihai Domșa – Daniel Popa (ambii din Aiud – Alba), Claudiu Giorgiu (Cluj).
Observatori FRF: Iulian Spătaru (Timișoara), Petru Boroș (Oradea)
Sebișul are mai mult balonul, dar greșește mult în jumătatea de teren adversă. Pe o contră, Suciu a luftat, Breșneni a șutat pe colțul lung, dar Fișteag a respins în corner.
După o fază fixă, Banac a trimis din foarfecă, dar Fișteag a reținut în doi timpi.
Din minutul 41, gazdele conduc cu 1-0. Susan a centrat excelent de pe dreapta, Suciu s-a înălțat dintre trei adversari și a trimis putenic cu capul pe mijlocul porții.
Arbitrul de centru fluieră finalul de repriză, după care Suciu își lovește un adversar și vede cartonașul roșu. Sebișenii vor juca în zece o întreagă repriză.
S-a reluat partea a doua, fără schimbări în cele două formații. 6 fani reșițeni sunt la post pentru Școlar, văzută ca și o continuatoare a CSM-ului.
Schimbare la Școlar: Costachi e înlocuit cu Rădulescu.
Reșița face pressing ridicat, recuperează destul de ușor baloanele, e mai prezentă în joc, dar Sebișul se apără atentă pe două linii chiar și în inferioriatte numerică.
Reșiței i s-a anulat un gol pe motiv de fault în atac. Costescu s-a sprijint pe Fișteag când a trimis în plasă după un corner. În minutul 66, la oaspeți a intrat Ciucur în lui Costescu
Sminic are un șut bun de la 16 metri, respinge Petruț. Iuga a văzut un cartonaș galben.
În minutul 77, Rădulescu a trimis din foarfecă peste poartă. Apoi, același Rădulescu e schimbat cu Buzdugan.
În minutul 84, la Sebiș a intrat Ciocan în locul lui Săulescu. E clar că sebișenii apără avantajul minim.
Ocazie mare pentru Reșița în minutul 90. După un corner, balonul a ajuns la Doda cu noroc, care a tras de puțin e lângă colțul lung.
Susan – Basic și Iuga – Clej sunt ultimele schimbări ale lui Cojocaru.

Pandurii II – UTA II 0-3

Formații: 

Pandurii II: Negrilă – Tudoran, Brînzan, David, Trocan – Cioiu, Hemidi – Dodoi, Pîrvulescu, Pirtea – Gruia

UTA II: Stanciu – Iova, Wild, Celea, Copaci – Dobrean, Coadă – Ghergar, Covaci, Ungurianu – Ignea.

Arbitri: Dragoș Piriu (Curtea de Argeș) – Lucian Tănase (Pitești), Alina Voaideș (Sibiu)

Observatori FRF: Florin Duinea (Craiova), Virgil Lup (Aiud-Alba)

UTA a avut ceva dificultăți în debut, iar  Wild și Ghergar au fost avertizați.

În minutul 16, arădenii au deschis tabela în urma unei faze fixe. Covaci a centrat de stânga, iar Wild a trimis cu capul în plasă din colțul careului de 16. Balonul s-a dus în cros în plasa laterală.

În minutul 22, Dobrean părăsește accidentat terenul și intră Lazăr.

UTA II și-a dublat avantajul în minutul 31. Covaci a scăpat în stânga, a driblat un adversar, a pasat în centru și Ignea a marcat simplu din mijlocul careului.

E pauză la Rovinari, UTA II conduce cu 2-0.

A început partida de la Rovinari, cu Miroiu în locul lui Trocan la gazde

În minutul 58, ex. utistul R. Dumitru l-a înlocuit pe Hemidi.

După 60 de minute, UTA II face 3-0. La o fază în viteză, Ghergar a trecut și de portar și a înscris dintr-un ungi greu din stânga.

În minutul 62, Pirtea a fost aproape de gol pentru Pandurii II, dar Stanciu a scos un balon greu de la rădăcina barei

Min. 63: Moza a intrat în locul autorul golului cu numărul 3.

În minutul 71, Dodoi i-a lăsat locul în teren lui Dragu.

A doua schimbare și la UTA II: A intrat Pop în locul lui Coadă

Cu 3 minute înainte de final, iese și Teodor Ignea și inră Toma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button