Fotbal judetean

Experiența a făcut diferența: UTA III – Progresul Pecica  1-3





Nici la a patra încercare, echipa de Liga a IV-a a clubului fanion a Aradului nu a reușit să-și pună număr la casă. De data aceasta, era și greu din moment ce întâlnea o formație cu (ceva) pretenții în campionat, ce nu a început prea bine sezonul și avea nepărat nevoie de cele trei puncte.

Deși a avut ceva probleme de lot, respectiv suspendații V. Fritea și Ponta, Pecica a dovedit că este mai bună. A și avut un căpitan în zi de grație, care a marcat de două ori, dar și fost coautor la  punctul ce a modificat tabela. În minutul 8, Arsene (foto) i-a pasat intelligent lui Idris, care a găsit colțul scurt al porții lui Mureșan. „Alb-roșii” au reacționat exact peste 10 minute, când Ghiunghiuș l-a învins pe Ciornei cu un șut de la distanță. S-a jucat apoi mult pe contre, cu un plus pentru vizitatori la capitolul posesie și ocazii de gol.

1-2 a fost de abia după pauză, mai precis în minutul 54, când Arsene a prins un șut foarte frumos de la 25 de metri, mingea atingând și bara înainte de a intra în plasă. Tot Mirel Arsene avea să scrie concluzia partidei cu un lob de efect, cu stângul, la pasa liftată a lui Răzvan Fritea (min. 64). Tinerii utiști nu au mai avut forța să revină și rămân singura echipă ce nu au pus nici măcar un punct la păstrare.

„Deși au fost perioade în joc în care nu  am evoluat cum aș fi vrut noi, per ansamblu am meritat pe deplin victoria. Repriza a doua a fost în întregime a noastră, am ratat alte mari ocazii pe lângă goluri, campionul lor fiind Cosmin Trif. Printre altele, a reușit performanța să trimită în bară din 2 metri, până la urmă, însă, e bine că nu s-au întors împotriva aceste ratări. Ne-am mai revenit puțin, avem un moral mai bun, dar e nevoie de răbdare până să ajungem la nivelul de joc pe care ni-l dorim noi”, a menționat Dorel Mutică, antrenorul Progresului.

Formații: 

UTA III: Mureșan – Gabor, Al. Lazăr, Savin, Revesz (Stan) – Brănișteanu, I.A. Bodri (64 Adam) – Cociuba, Marica, Roșu (47 Lezeu) – Ghiunghiuș (81 S. Ștefan).

Pecica: A. Ciornei (88 Iosub) – Dolga, Ew. Wild, Șiclovan, Vasilca – Moldovan (63 Trif), Marinescu, Arsene, Huțanu – R. Fritea (81 Grăjdean) – Idris (73 Roșuț).

Arbitri: Daniel Burcă – Lucian Berariu, Emil Arsa. Observatori AJF: Dorin Vătran, Teodor Jușcă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button