Fotbal judetean

Măgulean a revenit în fotbalul arădean cu golul sezonului: Șoimii Șimand – Frontiera Curtici 0-2





Dacă pe teren propriu „grănicerii” nu au în general probleme, în deplasare nu au întotdeauna cele mai bune evoluții. Așa s-a întâmplat și azi, timp de o repriză, când Șimandul le-a pus ceva probleme curticenilor, având – printre altele – și o bară, prin Faur.

Scenariul s-a schimbat în partea a doua odată cu intrarea în luptă a noii achiziții. Petre Măgulean (foto) a avut nevoie de doar 10 minute pentru a înscrie din nou pe terenurile județului și încă un gol ce ar avea parte de mai multe reluări pe canalele TV. Atacantul a recuperat balonul printr-o alunecare în jumătatea proprie de teren, nu a stat pe gânduri și a trimis un șut lobat de la aproximativ 50 de metri (de genul celui al lui Hagi în meciul cu Columbia, cu mingea ce nu s-a rotit în aer), iar Vaida a fost surprins ieșit dintre buturi pentru 1-0.

Nu degeaba fotbalistul a fost cooptat în 2014 în lotul UTA-ei ce a promovat în Liga a 3-a și datorită golurilor sale, nu mai puțin de 29. „A fost cea mai frumoasă perioadă din cariera mea, mă bucur că am putut ajuta UTA. Domnul professor Nagy m-a învățat multe, a fost foarte aproape de a treia promovare consecutive, nu merita să fie dat acum afară”, spune „vârful” de 29 de ani, care după aventura în „alb-roșu” s-a transferat la Gloria. Când echipa s-a desființat a plecat la o formație din Austria, dar acolo nu a stat decât o jumătate de an fiindcă nu a putut învăța limba într-un timp atât de scurt. În fine, a ajuns lângă doi dintre frații săi în Scoția, dar: „M-am întors acasă, fiindcă mi-a fost dor de fotbal. Curticiul mi-a oferit o șansă, sper să le resplătesc încrederea prin cât mai multe goluri. Într-adevăr, cel de azi poate fi numit cel mai frumos din cariera mea, dar mai mult mă bucur că el a deschis drumul spre o victorie importantă, pe un teren greu”, a adăugat Măgulean.

Frontiera a mai marcat la Șimand și prin Parlapan, în minutul 67 (cap la centrarea lui R. Varga) și se anunță de pea cum o nucă foarte tare pe terenul Felnacului runda viitoare.

Formații:

Șimand: Vaida – Țop, Tolan, Pocioian (71 Balogh), Cătană – Măcinic (82 Cuc), Țigan, Mărcuș (71 Puie), Berar (78 Al. Pantea) – Petrilă, Faur.

Curtici: Iacob – Gavriș, Don, Pleșca, D. Morariu – Parlapan, Hanc (46 Măgulean), Nedea, R. Varga (85 Săcui) – Avrămuțiu, Liga (72 Roza).

Arbitri: Mircea Ardelean – Alina Mihoc, Paul Ardelean. Observatori AJF: Victor Ciurescu, Teodor Jușcă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button