A doua „descălecare” a lui Cojocaru la Giarmata de când conduce Sebișul pentru: „Punctele ce ne-ar putea distanța în clasament”

A doua „descălecare” a lui Cojocaru la Giarmata de când conduce Sebișul pentru: „Punctele ce ne-ar putea distanța în clasament”

Numele actualului manager-antrenor al liderului seriei a 4-a a Ligii a III-a s-a legat timp de cinci sezoane de Millenium Giarmata. Sezonul trecut, la prima revenire din postura de adversar în localitatea timișană, Călin Cojocaru a ieșit învingător cu 3-1.

De data aceasta, miza este și mai importantă pentru sebișeni, care nu se mai ascund după deget. Vor să promoveze și fiecare meci devine o finală pentru ei. „Ne interesează mult punctele. Suntem primii, dar ne putem menține în vârf doar dacă legăm victoriile. Avem trei consecutive la activ, dar ultimele două ne-au pus în gardă. Atitudinea nu a fost foarte bună, am câștigat la limită irosind cu nonșalanță ocazii importante, sper să fii învățat din aceste greșeli. Dacă nu tragem absolut cu toții la aceeași căruță nu avem nicio șansă rămânem pe primul loc”, a explicat Cojocaru.

Fiindcă a trecut deja un an și jumătate de la plecarea sa de la Giarmata, Cojocaru nu se va reîntâlni cu foarte mulți dintre foștii săi elevi, dar cu siguranță știe aproape totul despre „millenari”. „E Răzvan (n.a. Leuca), știu exact ce poate căci l-am avut jucător. A fost mereu un lider în vestiar, iar acum, ca antrenor, împrumută mult din spiritul său de luptător echipei.  Giarmata este o echipă incomodă pentru orice adversar, are jucători care pot decide oricând un meci și mă refer în special la Corlățeanu, Marius Călin sau Trifu. Dar, dacă vom juca la capacitate maximă, tratându-ne la modul cel mai serios adversarii, eu zic că putem câștiga. Mai ales că punctele ne-ar putea distanța în clasament”, a adăugat antrenorul-manager al echipei de pe Crișul Alb.

Marius Ion și-a reluat antrenamentele și ar trebui să fie apt pentru meciul de vineri, de la ora 14. Fișteag – Rosenblum, Stupu, Basic, Siminic – Avramescu, Suciu – Săulescu, Roman, Iuga – Ion ar putea fi primul „unsprezece” al Naționalului contra Giarmatei.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.