Soluția lui Grădinariu cu privire la posibila invazie a fanilor „alb-violeți”: „Sper să se închidă strada, dar Jandarmeria decide”

Soluția lui Grădinariu cu privire la posibila invazie a fanilor „alb-violeți”: „Sper să se închidă strada, dar Jandarmeria decide”

Biletele la UTA – Poli au ajuns în timp record la susținătorii celor două echipe. 1850 au fost cedate arădenilor, iar 100 timișorenilor, între care 90 membrilor galeriei  „Ultra Curva Sud”. „O delegație de la Timișoara au ridicat biletele azi pe bază de proces verbal. Am respectat ROAF-ul ad literam, situația locurilor puține era bineștiută de ei, căci jucăm pe acest sezon de mai bine un an de zile. Știm că situația nu e convenabilă pentru suporterii lui Poli, dar, la rândul lor, fanii noștri se vor confrunta cu ceva similar în retur. Ceea ce vrem să îi rugăm pe suporterii noștri ar fi ca la acest meci să vină la stadion cu o oră înainte de meci, pentru a-și găsi loc de parcare și a evita aglomerația la intrarea în stadion”, a menționat din capul locului Codru Grădinariu.

Întrebat, totuși, ce se va întâmpla dacă suporterii „alb-violeți” vor face deplasarea (așa cum au și vorbit deja) în număr mult mai mare decât locurile alocate lor pe stadion, directorul general al „Bătrânei Doamne” a adăugat următoarele:   „Cum să vină mai mulți dacă nu au bilete? Și îi asigurăm că bilete nu mai sunt de vânzare. Dar, până la urmă, nu le putem interzice să vină la Arad. Ce fac ei apoi, nu mai e treaba noastră. Spațiul din fața stadionului va fi închis de Jandarmerie, în rest nu știu unde ar putea sta pe toată durata meciului. Sper să se închidă strada, nu văd altă soluție. La Budapesta, când joacă naționala, se închide zona stadionului și mai pătrund în ea doar cei cu bilete, sau cei care dovedesc că locuiesc în zonă. Dar, mai departe Jandarmeria decide. Noi am avut o întâlnire cu ei pe teme logistice legate de organizarea acestei partide, sunt convins că jandarmii vor face totul pentru a evita eventualele demersuri ale galeriei adverse”, și-a dat cu părerea „oficialul” utist.

Apelând la purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, Emilia Fânață, am aflat că de asigurarea ordinii publice la partida din Aradul Nou se va ocupa… Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara. „La această oră, nu avem toate detaliile operațiunii. Știm doar că vom asigura ordinea publică pe itinerariul de deplasare al suporterilor timișoreni. Nu putem interzice nimănui să facă deplasarea la Arad, dar alte detalii vom avea mâine, în jurul ora 11”, ne-a confirmat Nicu Bocâncă, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile din Timișoara.

FOTO: Ciprian Petcuț

Facebook Comments
0
0

Un comentariu


  1. Cei de la UTA trebuie sa evite „supramotivarea ” echipei, caci asta duce la nervozitate, joc agresiv si cartonase. Din contra, Poi nu este peste Clinceni, ca valoare, trebuie atentie, sa nu mai incepem mereu cu 0-1, prin prima repriza, trebuie concentrare si cit se poate joc pe atac, din primul moment, fara cartonase inutile, sau Doamne fereste-ne, eliminari. Vor veni si ocaziile si golurile, ca nu jucam cu nu stiu ce echipa.

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.