Fotbal judetean

Maghici: „Nu avem maturitate când jucăm cu echipe bune” vs. Roșca: „Nu s-a pus problema câștigătoarei, merităm să fim primii”





Dincolo de puncte și de satisfacția încurcării liderului fără punct pierdut în acest sezon, curticenii ar fi vrut să le facă un cadou special căpitanului Pleșca și decarului Avrămuțiu, care și-au sărbătorit chiar ieri ziua de naștere. Totodată, marți urma și aniversarea antrenroului Dinu Maghici, care la finalul succesului cu 3-1 al celor de la Criș  la Graniță avea să recunoască superioritatea adversarului. „Am întâlnit o echipă matură, cu jucători valoroși, cu valoare individuală. Jumătate de echipă a jucat și în Liga a 2-a, nu degeaba sunt pe primul loc. Noi am încercat să jucăm fotbal, să ne ridică la nivelul lor. Nu aveam nici o miză, le-am spus la băieți că ne-am depășit deja condiția și nu avem nimic de pierdut. Am început cu trac, nu avem maturitate când jucăm cu echipe foarte bune. Primul gol l-am luat la o fază ce nu spunea nimic, dacă portarul ieșea era bine… Din păcate pe fondul lipsei de concentrare, poate chiar a fricii, am mai luat două goluri în 5 minute. A doua repriză, zic eu, că a fost a noastră, am dat și gol, dar poate și ei s-au mai relaxat după scorul mare de la pauză. Vreau să le mulțumesc suporterilor, când am venit la Curtici erau 20-30 de oameni în tribună, acum se umple la multe meciuri și le mulțumim spectatorilor. Mă bucură asta, înseamnă că jucăm fotbal, iar jucătorii merită felicitați pentru acest tur. Totuși, săptămâna viitoare tragem linie, ne vom despărți de câțiva jucători și sperăm ca în iarnă vom aduce măcar un fotbalist în fiecare compartiment”, a spus Maghici la finalul disputei cu Crișul.

Chiar dacă nu e genul de antrenor care își manifestă bucuria prin gesturi, Mihai Roșca este, cu siguranță, mai mult de mulțumit. Echipa sa a făcut un tur perfect, cu victorii pe linie și e mare favorită la promovarea în Liga 3-a. „Am început mai greu jocul din cauza terenului foarte rău, a sărit mingea incredibil. Apoi, am controlat jocul, am dat trei goluri și s-a terminat. În repriza a doua ne-am relaxat, au dat și ei gol, dar rezultatul este meritat, nu s-a pus problema câștigătoarei. Ne bucurăm că avem 15 victorii consecutive, este un lucru important. Ne-am pregătit pentru asta, merităm să fim pe locul întâi și după joc și după rezultate. Oricum, campionatul se mai joacă, până la urmă sunt doar 5 puncte avans de partea noastră. Analizăm ce am făcut bine, ce am făcut rău, eu aș vrea să ne mai întărim, în special la capitolul jucători Under 21”, a menționat tehnicianul Crișului.

 

 

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button