UTA Academie

Voinea, despre sectorul juvenil al UTA-ei: „Niciodată un sezon atât de reușit din punct de vedere organizatoric, financiar și sportiv”





Anul care se încheie în câteva zile consemnează consolidarea unui departament important al proiectului UTA: Centrul de Copii și Juniori. La sfârșit de 2016, gruparea arădeană numără aproximativ 280 de tineri fotbaliști grupați în zece echipe (de la cele „mari”, din Liga Elitelor, până la puștii născuți în 2010) plus două formații care activează în campionate de seniori – UTA II, din eșalonul trei, și UTA III, din Liga a IV-a arădeană.

Florian Voinea, care și-a legat aproape toată viața sportivă de UTA, începând cu anul 1983, când a obținut prima legitimație de fotbalist la clubul roș-alb, e cel care conduce Centrul juvenil. „De când fac parte din familia UTA, nu îmi amintesc de așa un sezon reușit în sectorul copiilor și juniorilor, vorbesc atât din punct de vedere organizatoric și financiar, dar și sportiv. Mă bucură faptul că UTA oferă, cu ajutorul Primăriei Arad și al celorlalți sponsori, un cadru special, poate chiar unic, copiilor și juniorilor”, punctează Voinea.

Corpul tehnic include 18 antrenori. În ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: Cristian Păcurar, Dan Oprescu, Adrian Ungur, Vasile Sin (UTA U 19), Costel Bogoșel, Mihai Petcuț, Sandu Țamboi (UTA U 17), Sandu Gaica, Adelin Roșca (generația 2001-2002), Radu Mărginean (2003), Dinu Donca (2004), Sorin Botiș, Norbert Varga, Adrian Clopu (2006), Cristian Țigan, Ioan Herman (2007-2008), Alexandru Nistor, Norbert Polgar (2009-2010).

„Toți copiii sunt scutiți de taxe și alte cheltuieli, iar jucătorii care au împlinit 16 ani beneficiază de indemnizație. Clubul oferă condiții de pregătire, terenuri, sală pe timp de iarnă, echipament de antrenament, prezentare și competiție, cantonamente, turnee interne și internaționale. Aici amintesc că în acest an clubul a asigurat prezența a cinci grupe în Spania, la turneul din Barcelona. Chiar dac[ nu ne numim putem spune că oferim asemenea condiții. Avem un număr de aproximativ 35 copii și juniori din alte județe sau din afara municipiului, cărora le asigurăm cazare, masă, transport local la școală și antrenamente”, a menționat Voinea. Legat de turneul din Spania, generațiile 2001 și 2004 au fost învingătoare la categoriile lor de vârstă, iar echipa de juniori C a acces în primele opt din țară, calificându-se la turneul semifinal al Campionatului Național.

„A fost un an deosebit și pe plan sportiv, cu echipa Under 19 câștigând două trofee naționale importante – Cupa și Supercupa României la categoria Elite. Sunt performanțe frumoase, UTA U 19 a și fost desemnată <<Echipa anului>> în Arad. A fost îndeplinit cu brio și obiectivul principal, cel de a promova jucători din propria pepinieră la echipa de seniori, mă refer la Man, Petre, Tănase, Jorza,Costin, Covaci, Stahl sau Copaci. Iar alții vin din urmă”, a conchis Voinea.

uta-arad.ro









Un comentariu

  1. Felicitari pt .performante si realizarile facute ,bravo UTA ,dar am o intrebare pt.domnul Voinea, sper ca nu o sa supar pe nimeni ,sa ne spuna domnul Voinea ce viitor poate sa aiba urmatorii copii si de ce sau daca mai sint inca la UTA ,CE VEDE clubul UTA in acesti copii:CURTA,Lezeu,MARICA,ROSU,SAVIN,CRETA,COCIUBA,DEBRE,BAKOS,CIUCIUFARA,DOBREAN,GABOR,LAZAR ALEX,MURESAN DENIS,PETCUT,POP,STAN,VARGA,STEFAN…mentinez ca pe majoritatea i-am vaut la liga4 ..

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button