UTA Arad

Tănase are șanse mici să plece în Spania, Copil acuză și el dureri la călcâi





Laurențiu Roșu mai are câteva zile de antrenamente la dispoziție, plus amicalul de sâmbătă cu Cermeiul, pentru a se opri la cei 25 de jucători pe care îi va deplasa în cantonamentul de la Oliva Nova (Spania). Până să primească un atacant, poate chiar doi, antrenorul „roș-albilor” cântărește în special potențialul fotbaliștilor care au evoluat în tur în special la UTA II.

Însă, marele semn de întrebare îl ridică Ionuț Tănase. Mijlocașul de 18 ani și-a scos chiar azi tijele din cele două degete fracturate, dar nu a scăpat încă de ghips și….dureri. Medicii i-au interzis orice activitate ce i-ar putea aduce alte căzături sau contacte cu coechipieri, astfel că tânărul utist pare a avea șanse mici să plece în Spania duminică seara. O mică alarmă îl vizează și pe Dumitru Copil. De ieri, acesta acuză dureri la unul dintre călcâie și nu se va putea antrena deloc o zi – două. Rămâne de văzut, însă, dacă e ceva serios sau un tratament cu laser și unguente va da roade în cazul său.

În altă ordine de idei, să mai spunem că la ultimele antrenamente ale UTA-ei a apărut și George Țucudean. Acesta și-a încheiat defintiv conturile cu Pandurii Târgu Jiu și, probabil, va alege una dintre cele patru oferte pe care le are. Se vorbește despre Perugia (locul 8 din Serie B Italia, cu șanse de promovare în elită), Fortuna Duesseldorf (locul 8 din Bundesliga II), plus formații din Scoția și Rusia. Sâmbătă, atacantul de 25 de ani, a oficializat căsătoria cu Ana, aleasa inimii sale, care i-a și oferit doi băieți.

10 comentarii

  1. despre Tucu vorbea gradinaru ? A r fi bine sa se mai gindeasca si la echipa aradeana , inca este tinar si bataios ,ar prinde bine un atacant echpei ca Tucudean .

    0
    0
      1. Respect era daca ar fi facut vreodata ceva acest Tucudean pentru UTA dar nu a facut niciodata nimic. Are destui bani bunicuso si FERRari de ce nu vine sa joace sa ajute UTA atunci

        0
        0
  2. Eu i-as recomanda lui George sa incerce pe la arabi. Platesc bine, si nu se fuge mult, cum este prin Rusia, Germania, Scotia

    0
    0
  3. Nici nu-l primeam la antrenament !!!! Tatăl sau da bani la sebis , cam 50000 de euro . Meargă acolo sa se antreneze !!!

    0
    0
  4. sa spuna cei gin anturajul clubului dar sa spuna sincer, fara familia Tucudean mai exista UTA azi?

    0
    0
  5. Vad ca sunt destui penibilI ce umbla liberi in spatiul virtual. Stimati domni, daca tot va plictisiti,poate ar fi bine sa mai iesiti in strada la manifestari.Fiecare joaca, da bani sau isi vede de viata asa cum doreste.Pentru ceea ce au facut unii sau altii pentru UTA, le multumim.Iar daca au decis ca drumurile lor sa se desparta(cu Ferrari ,bunici,etc.) de ale UTA-ei,le mai multumim odata si le uram Multa sanatate.In rest
    HAIDE UTA!!!

    0
    0
  6. Chiar un transfer a la Tucudean aveam mare nevoie acum si nu mai vorbest de cei trei care acum ar fi foarte utili la UTA,ma refer aci la RUS ,HLISTEI SI MAI ALES LA D. MAN, CARE freaca banca pe la echipele lor !Parerea mea este ca daca se dorea cu adevarat promovarea si patrunderea in elita nu trebuiau vanduti acesti jucatori care puteau face diferenta! Daca promovezi trebuie sa si rezisti pe prima scena asa ca jucatori deja cu minima experienta nu trebuie sa fie lasati sa plece cu asa mare usurinta! Nu mai vorbesc de politica de achizitii care in fiecare an din ultimii 3-.4 a lasat de dorit! Sper macar acum in acest an sa promovam ptr.nu stiu cand o sa mai avem o astfel de sansa si apoi multi dintre cei plecati se vor intoarce ,unii chiar cu ca
    petele plecate!HAIDE UTA,CAMPIOANA PROVINCIEI!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button