UTA Arad

Petre lipsește de la proba generală cu Pancevo, utiștii – avertizați pentru retur





Dacă Ionuț Tănase, Cristi Andor, Amir Jorza și Bogdan Burlă, fotbaliști care au acuzat probleme de sănătate mai mult sau mai puțin grave în această iarnă și-au revenit, la datorie a căzut, în schimb, chiar golgheterul echipei. Adrian Petre a suferit o accidentare în ultimul meci al UTA-ei în Spania (1-0 cu Dalian Yifang, gol marcat chiar de el), iar stafful medical al „roș-albilor” a decis să-l menajeze cel puțin până luni. Primul diagnostic este contractură musculară, însă se teme ceva mai grav.

Prin urmare, atacantul de 19 ani va lipsi de la proba generală pe care „Bătrâna Doamnă” o susține duminică, pe „Motorul”, cu sârbii de la FK Dinamo Pancevo. Încă odată, dacă rămâne la sistemul cu două „vârfuri”, Laurențiu Roșu va fi nevoit să improvizeze cu Stahl, Costin sau – poate – chiar Vîlceanu lângă Marius Curtuiuș. Această problemă de sănătate a lui Petre vine ca un ultim avertisment pentru conducerea echipei fanion a Aradului, care ar trebui să-și dea seama că e cam riscant să abordeze întreaga campanie de primăvară cu doar doi atacanți de meserie, mai ales în condițiile promovarea nu mai este demult un cuvânt șoptit doar pe la colțuri.

Perioada de transferuri în Liga a 2-a se termină luni, 20 februarie, însă în picioare rămâne varianta jucătorului liber de contract.

3 comentarii

  1. Au avut probleme musculare, in pregatire , in general tinerii (Jorza, Burla, Petre) si Andor, care de mult nu a mai facut o pregatire fizica, de iarna cu un preparator fizic, serios. Si eu sint de parere ca accidentarile sau suspendarile lui Petre si Curtuius ne vor lasa descoperiti in atac.Dar se poate ca financiar UTA atata a putut, sau cel putin atata a vrut conducerea. Cum atacantii sint foarte importanti,-ei iti castiga jocul, ca fara gol…faci egal- e rau ca nu s-a gasit o solutie, Valceanu sau Stahl, pot acopero un loc….dar daca lipsesc ambii ?

    0
    0
      1. De ce nu l-au adus pe Batin care a dat multe goluri la UTA.S-a dus la Pandurii cre-s reci in cur de-o palma,saraci lipiti dar sunt inca in Liga 1

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button