UTA Academie

O ultimă repetiție pozitivă: Mako – UTA II 1-2





La finalul săptămânii viitoare, reîncep și meciurile pe puncte în Liga 3-a, iar „satelitul” UTA-ei are derby la Timișoara. Ultima repetițe a fost suținută peste graniță, la Mako, împotriva divizionarei a patra, care a scăpat ieftin la cum s-au desfășurat ostilitățile.

Cel puțin în prima parte, „roș-albii” au avut o posesie a balonului zdrobitoare și câteva ocazii bune. Pe acest fond, s-a modificat și tabela din stângul lui Michel Vlad (la al treilea gol consecutiv la „satelit”), care a transformat un penalty obținut de Toma. Imediat după pauză, maghiarii au egalat la o pasă eronată în spate a lui Iuga, dar arădenii au repus lucrurile în ordine. Covaci a desfăcut toată apărarea adeversă cu o pasă ce l-a găsit pe Mandache, care a înscris cu un șut plasat.

Dincolo de câteva carențe din joc, pe care antrenorii arădeni le-au identificat și vor încerca să le corecteze, nota negativă a deplasării a fost accindetarea lui Ghergar, care, la o primă vedere, pare că și-a rupt nasul. „În prima parte, am avut o posesie de 75-80%, dar și unele probleme în ultimii 25-30 de metri adverși. Ne descurcăm destul de greu la unele atacuri, pe spații mici, ne cam lipsește atacantul clasic de careu. Dar, trebuie să ne descurcăm în orice condiții și să mai umblăm inclusiv la atitudinea jucătorilor, ce a lăsat și ea puțin de dorit azi. Așadar, a fost o ultimă repetiție cu bune și rele, mai avem o săptămână să facem ultimele reglaje pentru meciul cu o echipă ce are în componență inclusiv fotbaliști care au debutat deja în Liga 1”, a spus Cristi Păcurar, antrenor la „satelitul” UTA-ei, alături de Dan Oprescu, Adi Ungur și Vasile Sin.

Mureșan – Zdrențan, Iuga, D. Lazăr, Dinculescu – Dan, Dobrean – Ghergar, Toma, Vlad – Covaci, plus Mandache, Wild, Mager, Vasile, Pop, Vasiu, Coadă și Țurcanu a fost echipa aliniată de UTA II în testul desfășurat azi în localitatea maghiară.

***

O altă echipă a clubului fanion a Aradului, UTA 2001, pregătită de Sandu Gaica, a remizat (2-2) pe „Șega” cu Centrul de Excelență Deva, unde antrenor principal e arădeanul Dan Stupar. Pentru arădeni au înscris Teșădan și Simon.

FOTO: UTA Media Design









3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button