Fotbal judetean

Răzvan Cadar, un an la șefia Comisiei Județene a Arbitrilor: „Fotbalul e al jucătorilor, antrenorilor și spectatorilor, arbitrii nu trebuie să iasă cu nimic în evidență”





– Răzvan, ai în spate un an de zile la conducerea Comisiei Județene de Arbitri Arad? Cum l-ai caracteriza în mare?

– Ca orice început a fost puțin mai greu. Eram la mijlocul sezonului, dar după scurta perioadă de acomodare în noua postură am început să ducem lucrurile spre un făgaș bun. Înainte de toate, m-am înconjurat de oameni de încredere, profesioniști, unii dintre ei mai făcând parte din structurile Comisiei, ca și Romulus Tănăsescu și Corneliu Tiulea, iar ceilalți având în spate mulți ani de activitate în domeniu. Și mă refer la Marius Alexa, Leontin Buda, Sorin Rotaru, iar ca ;i o noutate la subcomisia de disciplină a CJA Arad l-am adus lângă noi pe Valentin Vanci, un jurist debutant în acest domeniu. Și azi, după un an de activitate, suntem în aceeași formulă și sunt mulțumit de echipa formată. Nu are rost să spun eu acum cât am făcut bine sau mai puțin bine, las membrii afiliați ai AJF Arad să se exprime.

– Unul dintre obiectivele tale la începutul mandatului a fost creșterea credibilității arbitrajului arădean. Ți-a reușit, ce semnale ai din județ?

– Toate semnalele pe care le avem din județ sunt pozitive în acest sens, pentru că problema credibilității e cea mai spinoasă. Fără arbitri asupra cărora să nu planeze suspiciuni, fie că despre cele de ordin moral sau profesional, nu poți pune umărul la progresul fotbalului. În momentul în care am preluat conducerea Comisiei, imaginea arbitrului arădean era una puțin nelalocul ei. Mulți conducători de cluburi s-au plâns că arbitrii sunt puțin nasul pe sus, invocând și o atitudine arogantă din partea lor. De aceea, în primele discuții cu ei, le-am reamintit că fotbalul îi au ca și actori principali pe jucători și antrenori. Pentru aceștia vin spectatorii la meciuri, ei culeg aplauzele, ei dau interviuri și declarații, arbitrii sunt doar o componentă pentru reușita spectacolului. Ei trebuie să fie fermi, dar în același timp discreți, fără a ieși cu nimic în evidență. Nu degeaba se spune că un arbitru de valoare e acela despre care la finalul meciului nu se mai vorbește, nu-i reține nimeni numele.

– Totodată, ai promis că vei crește aria de selecție pentru tinerii arbitri. Ai o statistică cu cavalerii fluierului care și-au început activitatea în ultimul an de zile?

– Chiar aseară a absolvit a doua generație de arbitri de când am preluat frâiele Comisiei. În total, am primit în rândul nostru un număr de 31 de arbitri și am încercat să fim deschiși tuturor categoriilor de vârstă. Sigur, tinerii sunt majoritari printre absolvenți, dar nu le-am închis ușa nici celor de 25, 30 de ani, care doresc să vină spre arbitraj. Sigur, aceștia din urmă sunt conștienți că nu vor ajunge să conducă partide în campionatele organizate de FRF, dar pentru județ pot fi un câștig. Spun asta, deoarece avem un număr destul de restrâns de arbitri, lipsa de efectiv fiind – de altfel – principala problemă de când am preluat șefia CJA. Ca și un aspect pozitiv, ultimul curs a fost absolvit și de patru fete, care se alătură altora șase care au confirmat deja inclusiv la Liga 4-a. Ca să nu mai vorbim despre Alina Mihoc, care e în circuitul ligii secunde de ani buni de zile.

– A fost ceva ce te-a surprins, plăcut sau neplăcut, de când ești șef al Comisiei?

– Vorbesc acum și din calitatea de observator de arbitri și am constatat că multe baze sportive sportive din județ au fost renovate și plecând de aici și condițiile oferite jucătorilor, arbitrilor și chiar spectatorilor sunt net superioare. Arbitrii din ziua de azi au un confort mult mai mare față de acum zece ani, în sensul că-și pot face meseria într-un mod cât de cât profesionist. Pe lângă vestiare, terenuri, gardurile ce le înconjoară conform regulamentelor, s-a schimbat și atitudinea conducătorilor și chiar a spectatorilor față de arbitri.

– Din câte știm noi, ai fost un susținător al ideei de a se filma meciurile Ligii a 4-a. Cum vă ajută asta la Comisie, faceți analize pe baza imaginilor? Ați luat și sancțiuni împotriva arbitrilor pe baza acelor înregistrări?

– În acest sens prezint doar două exemple concrete, deși ele sunt mai multe, în care am fost ajutați de înregistrările video. Amintesc aici meciurile Sântana – Curtici și Mailat – Ineu, unde după vizionarea fazelor litigioase, spiritele contestatarilor s-au calmat automat, existând dovada filamtă că arbitrii au luat deciziile corecte. Pe de altă parte, aceste înregistrări ne ajută să analizăm și să corectăm greșelile inerente ce mai apar în timpul unui meci. Nu mai departe de următoarea ședință, am pregătit un colaj de imagini pentru fiecare „central” care a condus meciuri la Liga 4-a. Faze pozitive și negative, din care să învețe atât ei, cât și colegii lor. Nu trebuie uitat că inițiativa filmării integrale a partidelor de Liga 4-a a venit de la președintele AJF, Adrian Lucaci, cu care – de altfel – am o relație foarte bună, proiecte comune. Cred că Aradul se poate lăuda cu unul dintre cei mai bătăioși conducători de fotbal județean din țară. Nu degeaba a scos într-un timp record AJF-ul din insolvență și a reușit la finalul anului trecut să câștige acel proiect pentru dotarea fiecărui club cu un rând de echipament nou nouț și mingi. Iar surprizele pentru cluburi și arbitri urmează și în 2017.

– Cât este de important să-l ai alături pe cel mai bine cotat arbitru român al momentului. Mă refer la Ovidiu Hațegan, care e așteptat din când în când și pe terenurile din județ…

– Cu Ovidiu am o relație bună. Vorbim des la telefon, ne și vedem în limita timpului disponibil și ne sfătuim cu privire la aspectele ce trebuie îmbunătățite la nivel de Arad. El, având experiența meciurilor internaționale, ne transmite ideile inovatoare, bineînțeles dintre cele care pot fi aplicate aici. Mă bucur că la ultima discuție cu el, și-a manifestat dorința de a participa la următoarea ședință a arbitrilor arădeni. Asta înseamnă că dorește să se implice activ, căci e un lucru important să beneficiezi ca arbitru de prezența și prestanța unui arbitru FIFA. Informațiile sau sfaturile pe care ți dă sunt neprețuite mai ales pentru arbitrii aflați la început de drum. Totodată, Ovidiu dorește să dea un imbold Asociației Arbitrilor de Fotbal Arădeni, un ONG creat pe lângă Comisie, ce-și propune să atragă prin proiecte fonduri în scopul de a oferi condiții mai bune de pregătire, instruire și echipare a arbitrilor din județul nostru. În fine, eu sper ca Ovidiu Hațegan să arbitreze unul dintre derby-urile primăverii în Liga 4-a, ideal ar fi chiar meciul dintre Criș și Lipova. Dar asta depinde de programul său internațional sau la Liga 1.

– Sunt semnale că în 2017 vom avea arbitri arădeni care vor promova în loturile Ligii a 2-a sau a treia?

– Deocamdată, în lotul de monitorizare pentru Liga a 2-a e Alex Gornic, iar pentru Liga a 3-a, Tudor Jurcă. Acesta din urmă a și susținut testele cu lotul de arbitri din eșalonul trei, iar eu sper să aibă parte de câteva delegări în retur. Pe această cale le doresc baftă și celorlalți arbitri, în afara celor pomeniți deja, din cadrul loturilor FRF-CCA: Mircea Ardelean, Casian Bălă, Ionuț Nicoraș și Sebastian Pantea.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button