UTA Arad

Fără alte „virusări” în „fieful” unei contracanditate la promovare! Roșu: „Concentrați pe meciul de la Mioveni în ciuda problemelor neașteptate”





De la una rece, la una caldă, au fost stările încercate de „Bătrâna Doamnă” de la reluarea meciurilor pe puncte în Liga a 2-a. Insuccesul de la Brăilă a fost combătut cu o prestație convingătoare cu Metalul Reșița, dar adevăratul examen se dă mâine seară (ora 18, în direct la Digi Sport 1), la Mioveni.

Din păcate, Laurențiu Roșu nu are tot lotul la dispoziție. Nu mai puțin de patru jucători sunt scoși din circuit, doi chiar cu pretenții mari de titular, Marius Curtuiuș și Dumitru Muntean. Ambii se confruntă cu boli virotice și mai sunt scoși din circuit încă două săptămâni. Apoi, Polgar și Burlă sunt accidentați și au rămas, la rândul lor, acasă. „Ne gândim doar la meciul de vineri, chiar dacă știm că urmează alte meciuri importante. Nu ne gândim acum la ce va fi cu Brașovul, de exemplu, pentru că apar și probleme la care nu ne așteptam. Vedem că sunt scoși din circuit doi jucători care au făcut pregătirea de iarnă foarte bine (n.a. Curtuiuș și Muntean). Tratăm fiecare meci cu atenție și sperăm să obținem rezultate pozitive. În funcție de jucătorii pe care-i avem la dispoziție, căutăm cel mai bun sistem”, a punctat antrenorul Laurențiu Roșu.

Antrenorul „roș-albilor” i-a făcut și o scurtă caracterizare adversarului: „Dăm peste o echipă bună, cu jucători periculoşi, în special Ayza, care – la 35 de ani – aleargă foarte mult. Noi vrem să câștigăm, dar în funcție de cum decurge meciul și la ce probleme de lot avem, cred că și o remiză ar fi un rezultat pozitiv. Am văzut meciul lor cu Dunărea Călăraşi, mi-am format o opinie. Cred că în mijlocul apărării stau mai slab, jucătorii de acolo nefiind foarte mobili. Cert este că întâlnim o echipă ce vrea și ea să promoveze pe un teren ce am auzit că nu e foarte bun, așa cum credeam initial. Nu am fost niciodată la Mioveni până acum și nici nu m-am întâlnit cu Alexandru Pelici din postura de antrenor”.

De partea cealaltă, argeșenii se gândesc că doar cele trei puncte le mai permit să spere la o mult dorită promovare. „Urmează o partidă foarte importantă pentru noi. Întâlnim una dintre echipele ce și-a depus serios candidatura la promovarea în Liga 1, o echipă foarte bună. Jucăm acasă, avem mare nevoie de cele trei puncte pentru a fi în grupul formaților ce se bat la primele locuri și a rămâne în obiectiv.  Teoretic, avem un avantaj căci nu am jucat weekendul trecut, iar arădenii au făcut-o chiar luni, dar, practic nu. UTA are un lot suficent de numeros, dacă există probeleme fizice sau de altă natură, pot schimba un jucător sau altul. În plus, nu joacă la 2-3 zile ca la o etapă intermediară, ci au patru zile la dispoziție să se pregătească pentru partida cu noi. Posibil chiar să aibă un mic avantaj, având ritm de competiție, pe când noi vom avea vineri exact două săptămâni de când am jucat precedentul meci de campionat. UTA va veni să speculeze orice greșeală a noastră și să scoată maxim din acest joc. Pe de altă parte, noi suntem obligați să câștigăm, așa că cred că va fi un joc frumos”, a menționat Sandu Pelici, „principalul” Mioveniului, care nu poate conta mâine pe mijlocașul Mîrzeanu și fundașul Edi Stoica.

Formații probabile:

Mioveni: C. Popescu – Tirică, Gugu, I. Stoica, Tomozei – Boboc, Biceanu – Rădescu, C. Năstăsie, Ayza – M. Staicu A. Popa

UTA: Miron – David, Manea, Gligor, Filaret – Jorza, Chindriș – Strătilă, Copil, Vîlceanu – Petre.

Arbitri: Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe) – Florin Vișan, Daniel Vlase (ambii Galați). Rezervă: Lucian Țiții (Sibiu).

Observatori FRF: Silviu Crângașu (Ploiești), Ciprian Anton (Suceava).

FOTO: Viorel Musca









8 comentarii

  1. Daca ai pretentii de liga 1 nu te lamentezi, ci o faci ca atare.In retur la liga 2 trebuie sa joci si sa ai lot de liga 1 daca ai pretentii de promovare.Nu discutam despre stadion pt.ca ne facem de ras.Dar daca avem valoare cu tinerii UT-ei si cu ce am mai adus putem emite pretentii, pt.ca saracia e mare si in liga 1, dar mai ales in liga 2 .Putem juca la Sebis, la Oradea, la Timisoara pe UMT sau la Siria

    0
    0
    1. Felicitari UT-ei pt. rezultatul de la Mioveni,cu toate ca la 1-0 ne-a ajutat arbitrajul cu offseidul-sincer nu afost-dar HAI UTA !

      0
      0
  2. Un meci foarte greu , si antrenorul recunoaste s ar multumi si cu un egal daca nu se poate cistiga , eu cred ca vom alerga mult dupa un egal ! Imi permit sa dau un pronostic 1-1 sau 2-1 !

    0
    0
  3. Sincer , eu as fi multumit cu un egal, daca ar fi o victorie ar fi de vis . Trebuie sa fim atenti ca in clasament din primele 4 locuri , toate celelalte echipe au un meci mai putin disputat , asa ca o infrangere ar fi foarte greu de digerat . HAIDE UTA !

    0
    0
  4. Dascale,2-1 pt. cine !!! Eu cred ca, daca am face un egal ,ar fi minunat. Forta UTA.UTA UTA UTA UTA UTA UTA. !!!

    0
    0
  5. Ma uit pe net si ,la gsp vad programul televizarilor. Azi , la ora 18 este trecut meciul Brasov-Tarlungeni, nu Mioveni-UTA. Nu inteleg, stie cineva ceva ?

    0
    0
    1. Pai de ce te uiti pe gsp ?? Uita-te pe site-ul televiziunii care transmite meciul , adica pe digi . Gsp-ul nu da doi bani pe ligile inferioare…

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button