UTA Arad

Utiștii, instruiți de Ovidiu Hațegan în cadrul procesului de licențiere pentru Liga 1





Sedința săptămânală între conducerea și antrenorii clubului UTA s-a transformat de această dată într-o întâlnire cu Ovidiu Hațegan. Arădeanul, cel mai bine cotat „fluieraș” român al momentului, a jucat rol de instructor din partea Comisiei de Centrale a Arbitrilor, aducând în discuție mai multe situații prevăzute în „Legile jocuului și arbitrajului”.

Printre altele, jucătorii și antrenorii „Bătrânei Doamne” au aflat ultimele prevederi UEFA cu privire la sancționarea cu cartonașe, linia subțire dintre culoarea acestora, dar și o precizare importantă despre jocul portarului.

Alături de Codru Grădinariu și Claudiu Drăgan,  au scultat ce a avut de spus Hațegan antrenori de la toate nivelurile clubului: Laurențiu Roșu, Cristi Todea, Francisco Ignacio Martinez Cabrera (alias „Nacho”), Cristi Păcurar, Adi Ungur, Vasile Sin, Sandu Gaica, Mihai Petcuț, Sandu Țamboi, Mircea Henegar, Ioan Herman și Radu Mărginean, plus fotbaliștii primei echipe: Alex Manea, Marius Chindriș, Cristi Andor, Mevlan Adili și Gianmarco Piccioni și de la echipa secundă: Erich Wild și Michel Vlad.

Întâlnirea, ce a durat în jur de 90 de minute, reprezintă una din etapele procesului de licențiere pentru sezonul viitor al Ligii I. Conducerea „Bătrânei Doamne” are termen de finalizare a dosarului de licențiere data de 31 martie.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button