Fotbal feminin

Goleadă (și) de onomastica antrenorului: Piroș Security – FC Onești 10-0





„Leoaicele” lui Gigi Cameniță se îndreaptă en-fanfare spre Liga I feminin la fotbal. În această dimineață, la Șiria, Oneștiul a aruncat prosopul la 10-0 în favoarea celor de la Piroș Security, iar arbitrul a pus capăt partidei prin minutul 70.

Cu excepția primelor 10 minute, totul s-a rezumat la un galop de sănătate al arădencelor. Superioritatea evidentă s-a concretizat pe tabelă prin reușitele Floarei Liheț (4), Andreei Balaș (3), Melisei Olariu (2) și a Laviniei Dobrea, care – de altfel –  a avut o execuție spectaculoasă din afara careului.

La 6 puncte peste locul 3, liderul Piroș Security mai are nevoie de doar trei  puncte din tot atâtea partide pentru a-și asigura promovarea matematică. Acestea ar putea sosi chiar pe 7 mai în „fieful” formației de pe locul 2, Atletic Onix. „Jucăm din ce în ce mai bine, câteodată fetele mă surprind și pe mine. Au chef de fotbal, încearcă tot felul de faze și execuții și le cam ies. Avem două săptămâni să ne pregătim de derby, căci am dori să încheiem cât mai repede conturile și să realizăm obiectivul”, a explicat Gheorghe Cameniță, căruia fetele i-au făcut un frumos cadou de ziua de nume.

Meszaros – Bodnar, Liheț, Marcea, Doroți – Balaș, Olariu, Mladin, Dobrea – Adam, Gal, plus Muscă, Neducsin și Țînțar a fost echipa utilizată azi de liderul la zi al Ligii II feminin.

Clasament

FOTO: Ciprian Petcuț









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button