24/11/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Echipa fanion a Aradului joacă de acum cu Sabia lui Damocles deasupra capului rundă de rundă. Orice (alt) pas greșit echivalează în mare măsură cu compromiterea obiectivului, iar meciul de la Clinceni se anunță unul destul de complicat. Când vor, ilfovenii pun probleme, iar UTA nu l-ar putea avea la dispoziție pe Alin Gligor.

Experimentatul fundaș are dureri la nivelul nervului sciatic, nu s-a antrenat alături de colegi, ci doar la sala de forță și e greu de crezut că-și poate reveni complet până sâmbătă, când delegația arădeană „zboară” spre București. În cazul în care căpitanul „roș-albilor” nu-și poate lua locul în centrul defensivei, prima soluție de înlocuire a sa ar fi Richard Filaret. În schimb, pentru postul de rezervă ca fundaș central sau dreapta (dacă ținem cont de faptul că Adili poate juca la fel de bine și ca apărător central), Laurențiu Roșu ar fi nevoit să apeleze la un junior, iar asta ar descompleta echipa de tineret în semifinala ce are loc tot duminică, la Arad, împotriva celor de la Dinamo.

Dar, mai sunt trei zile până ce lotul pentru Clinceni va fi bătut în cuie, timp în care Gligor și-ar putea reveni după tratamentul pe care-l face încă după deplasarea de la Călărași.

FOTO: UTA Media Design

0
0
%d blogeri au apreciat: