Fotbal judetean

Emoții risipite cu al treilea succes consecutiv: CS Ineu – Voința Mailat 3-1





Zărăndanii au apăsat pe accelerație exact când a fost nevoie pentru a scăpa de emoțiile ultimelor locuri în clasament. Cu 9 puncte din 9 posibile în ultimele trei partide, cu câte trei goluri marcate pe meci, elevii lui Cristi Sculici sunt ca și salvați. În intermediara de miercuri, Ineul a făcut din Mailat victima preferată din acest campionat, după ce a bătut-o și în tur cu 2-1, ocazie cu care președintele Laszlo Molnar acuza dur arbitrajul.

Nici confruntarea de pe „Centralul” ineuan nu a fost tocmai lipsită de evenimente și asta pentru că Radu Bîtea a fost nevoit să rărească ambele combatante încă din prima repriză. Se întâmpla în minutul 39, chiar la faza ce a precedat deschiderea tabelei, respectiv la faultul de penalty al lui Bălă asupra lui Ciocan. Caba i-a mai aplicat o lovitura suplimentară jucătorului gazdelor căzut la pământ, Gligor a sărit în apărarea colegului său și a fost și el eliminat după ce i-a pus mâna în față jucătorului celor de la Mailat. Când spiritele s-au calmat, Spătaru l-a învins pe Barabaș de la punctul cu var pentru scorul primei părți: 1-0. Până la gol, meciul a avut un ritm bun, ccu ocazii de ambele părți, semnate Ciocan și Gligor, respectiv Chepețan.

În zece contra zece, spațiile au fost și mai mari la dispoziția combatantelor, care au făcut risipă de efort, dar nu au mai avut clarviziunea să-și finalizeze cu gol acțiunile. De abia în ultimele 10 minute, scenariul s-a schimbat. „Alb-verzii” au egalat destul de norocos, după ce centrarea șutată a lui Mateucă a fost deviată în proprie poartă de Hulbăr. Era minutul 81 și se părea că Voința lui Radu George va pleca cu cel puțin un punct de pe Crișul Alb. A venit, însă, penultimul minut de joc, când Ciocan (foto 1) a executat impecabil o lovitură liberă lateral stânga. mingea ducându-se în diagonală, în plasa laterală a colțului lung. Mailatul a cedat total inițiativa, iar Clej a recuperat un balon după reluarea jocului, a dribalt scurt doi adversari și a marcat pentru 3-1. Mai mult, în minutele de prelungire, Gavrilă a obținut un al doilea penalty pentru formația sa, dar Spătaru a nimerit de această dată bara.

La 15 ani, Andrei Gavrilă (foto 2) e la al treilea său sezon în circuitul echipei mari a Ineului. A debutat anul trecut în Liga a 3-a, iar azi a făcut cel mai bun meci al său pentru zărăndani. „Nu numai eu, ci și colegii mei aveam nevoie de o victorie, două, pentru a ne recăpăta încrederea în noi și a juca fotbalul pe care-l știm. Azi am evoluat fără trac contra celor de la Mailat și cred că asta s-a văzut, cel puțin în evoluția mea. Niciodată nu ne-am făcut probleme că vom retrograda, iar acum parcă ne pare rău că acest campionat se apropie de final. Eu mă simt bine la Ineu, am destui jucători tineri lângă mine, dar și trei-patru cu experiență ce ne ajută cu sfaturi și ne încurajează mereu. Sper ca la anul să ne batem pentru primele locuri”, a spus mijlocașul de bandă al lui Sculici, aflat și în vederile lotului național Under 16.

Ineu: Pușcaș – Spătaru, Karmanoczky, Iaroș, Hulbăr – D. Bogdan (68 G. Mașniță, 88 Țîrban). M. Ponta, Clej, Gavrilă  – Ciocan, Alin Gligor.

Voința Mailat: Barabaș – Al. Lazăr (76 Gabor), Bălă, Cernat, Ciucifara (44 Epure) –  Ungureanu, R. Caba, Morariu – Chepețan (70 Roșu), Mateucă, Cheșa (54 Achim).

Arbitrii: Radu Bîtea – Flavia Dumitru, Andrei Pâslaru.

Observatori AJF: Leontin Buda, Eugen Roșu.

 

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button