UTA Academie

Penultim act în alb și roșu la Under 19: „Câinii roșii” se pun în calea UTA-ei în drumul spre titlu: „Să luăm o opțiune pentru finală! ”





După calificarea în finala Cupei României, utiștii au simțit că pot atinge și celălalt obiectiv la Elite Under 19 și au accelerat decisiv pe final de sezon. În stagiunea de primăvară, cu excepția remizelor (2-2) de la Târgu Mureș, cu Centrul de Excelență și Cluj, cu Ardealul, juniorii mari ai „roș-albilor” au câștigat tot ce se putea până ce nu au avut calificarea în semifinale în buzunar. De pe locul 2 în seria de Vest, arădenii încrucișează armele cu campioana Estului, Dinamo lui Florin Bratu.

Am mai spus-o, prima manșă a semifinalei nu vine tocmai la momentul oportun. Laurențiu Roșu va lua cel puțin dintre „vârfurile” de la Elite la Clinceni, pe Petre, Stahl și probabil – Jorza, asta însemnând că echipa ce se va opune celor de la Dinamo pierde din forța ofensivă. În plus, este clar că în tabăra arădeană există o supralicitare de care a vorbit și unul dintre tehnicienii echipei. „Suntem la finalul unui sezon obositor, cu un număr foarte mare de jocuri, disputate în campionat și cupă la juniori, în Liga 3-a și chiar în Liga 2-a, în cazul unora dintre băieți. Am făcut în permanență permutări, în așa fel încât să ne atingem primul obiectiv propus, acela de a da cât mai multe meciuri puternice jucătorilor noștri pentru a se căli și a bate la porțile primei echipe. Apoi, ne-am fixat calificarea în Cupa României și, când am văzut că se poate, și intrarea în careul de ași în campionat. Parcursul a fost obositor, dar, în același timp, plăcut, având în vedere că am ajuns să ne măsurăm forțele cu cele mai tari echipe din țară: Viitorul, în Cupă și Dinamo, în această semifinală. Din punctul meu de vedere, întâlnim o formație ceva mai omogenă decât a noastră și asta pentru că au jucat cam în aceeași formulă 80-90% din campionat. Ei nu au dat jucători la prima echipă, bineînțeles aici contează și diferența de eșalon dintre Dinamo și UTA și regulile privind juniorii, doar câțiva au mai mers și în Liga 3-a, așa că ar putea fi mai proaspeți și mai legați ca echipă decât noi. Dar, nu ne plângem, avem și noi destule atuuri și chiar trofee în spate. Vom face tot posibilul să ne adjudecăm această primă manșă și să luăm o opțiune pentru finală”, a explicat Cristi Păcurar, ce conduce destinele UTA-ei Under 19, alături de Dan Oprescu, Adi Ungur și Vasile Sin. Iova (lovitură la gleznă) și Dinculescu (pubalgie) sunt încerți pentru meciul ce începe duminică, la ora 12, pe arena din cartierul Sînicolau Mic.

Delegația „câinilor” se pune mâine pe drum cu ceva probleme de lot anunțate chiar de antrenorul echipei. „Sunt 3-4 jucători pe care nu voi putea conta la Arad, dar sper să-i recuperez pentru meciul retur. Cunosc echipa UTA-ei, am urmărit ceva imagini cu ea și tot ce vă pot spune este că o vom trata cu respect. Dar, pentru noi nu ar fi ceva nou, nu ne-am subestimat niciun adversar și – poate – de aceea am și câștigat destul de detașat seria. Având în vedere că arădenii vor conta și pe jucători care se antrenează și chiar joacă la prima echipă, știm că au de partea lor experiența, obișnuința jocurilor tari, dar asta nu înseamnă că ne temem de ei, sau îi considerăm favoriți. Nicio echipă nu e favorită dinainte în faza semifinalelor și apoi, în finale. Ca și toate echipele de juniori, și noi avem ca prim scop promovarea jucătorilor la formația de seniori, dar, dacă putem lega victorii – și am arătat că putem – și în competițiile de juniori, cu atât mai bine. Venim pentru un rezultat bun la Arad, deși distanța e puțin mare și am putea acumula ceva oboseală pe drum”, ne-a declarat Florin Bratu, tehnicianul lui Dinamo.

Formații probabile:

UTA: Mara – D. Lazăr, R. Iuga, Copaci, Dinculescu – Tănase, Pop – Costin, Toma, Mandache – Țurcanu.

Dinamo: Eşanu – Giuga, Ciobotariu, R. Grigore, Codreanu – Vl. Vlad, Liviu Gheorghe – Mihaiu, Fl. Vasile, I. Gheorghe – Neicuţescu.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button