UTA Academie

UTA strânge rândurile pentru finala Cupei României Elite cu Viitorul! Meciul ar trebui să fie transmis în direct pe sport.ro





După ce a ratat calificarea în ambele finale ale campionatului de juniori Elite, UTA mai are șansa câștigării unui singur trofeu în acest sezon. Este vorba despre Cupa României la Under 19, în fața celor de la Viitorul Constanța, sâmbătă după-amiază, la Ploiești. Meciul se dispută începând cu ora 17, în deschiderea finalei rezervate seniorilor dintre Astra Giurgiu și FC Voluntari, iar sport.ro și-a anunțat intenția de a transmite în direct partida de pe arena „Ilie Oană”.

După intermediara de joi, cu FC Balotești, Laurențiu Roșu le va permite tuturor juniorilor din circuitul primei echipe să joace pentru Cupă, la Ploiești. Este vorba despre Petre, Stahl, Jorza, Tănase și Copaci, care se vor alătura de vineri formației pregătite de Dan Oprescu, Cristi Păcurar, Adi Ungur și Vasile Sin.  „După meciul cu Baloteşti, toţii jucătorii Under 19, care sunt apţi de joc, vor pleca la finala de la Ploieşti. Sperăm să nu se accidenteze, să-i avem buni de joc la partida din ultima etapă, cu Chindia”, a confirmat antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”. Pentru a evita oboseala acumulată pe drum, conducătorii clubului UTA fac eforturi să obțină bilete la cursa aviatică de vineri seara: Timișoara – București. În caz contrar, delegația „roș-albă” se va pune în mișcare vineri dimineață.

Probabil, Dorin Toma nu va putea evolua în finala de sâmbătă, după accidentarea la urmăr în manșa secundă a semifinalei cu Dinamo, pierdută de arădeni cu 6-1, sâmbăta trecută, la București. „Trebuie să ne refacem jucătorii în primul rând din punct de vedere psihic, dar trebuie să fim atenți și la aspectul fizic. Cu siguranță, jucătorii pe care îi vom primi de la primă echipă vor aduce un plus, însă suntem siguri că și Gheorghe Hagi va trimite tot ce are mai bun de la grupa ’98-’99”, a spus Cristi Păcurar.

Vă reamintim că UTA și Viitorul s-au bătut pentru un trofeu și în vara anului trecut, la Mogoșoaia. Cu acea ocazie, arădenii au câștigat Supercupa României, după un meci nebun. S-a terminat 5-4, cu „pokerul” lui Petre și reușita lui Costin, dar și un penalty apărat de Stanciu în fața lui Ene, la ultima fază a meciului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button