Fotbal feminin

Liheț – Bălaș – Olariu, tripleta de 62 de goluri a „leoaicelor”: „Promovarea ne obligă la un an măcar la fel de bun”





Revenit în fotbal după „naufragiul” Pîncotei, Pavel Piroș a pus pe roate o echipă de fotbal feminin, care a sărbătorit promovarea în eșalonul doi la finele primului sezon din istorie. Chiar dacă rezultatele directe o plasează sub Atletic Onix Râmnicu Sărat, AC Piroș Security a demonstrat multă forță, având de departe cel mai bun golaveraj al campionatului: 84-13.

Greul l-au dus trei jucătoare, care – practic – nu au lipsit deloc din primul „unsprezece” al „leoaicelor” și care la final au contabilizat 62 de goluri împreună. Este vorba despre „veterana” de aproape 40 de ani, Floare Liheț (27 de reușite) și mult mai tinerele sale colege, Andrea Bălaș (22 de reușite) și Melisa Olariu (13 reușite). Cele trei și-au trecut numele pe lista marcatoarelor și ieri, cu ocazia ultimei runde a campionatului, împotriva echipei Atletic Drobeta. La final, împreună cu colegele lor, cele trei au intrat în posesia medaliilor și tricourilor de campioane, dar gândul le zboară deja spre viitor.

Fostă campioană europeană la box, în anul 2004, Floare Liheț se descurcă de minune și în sportul-rege. A fost liderul echipei de fete a UTA-ei, desființată în urmă cu patru ani de zile, dar s-a implicat din prima secundă și în noul proiect fotbalistic la nivel de fete. „Ca și căpitan, aș vrea să-i mulțumesc în numele echipei domnului Piroș, pentru că a crezut în noi, în acest proiect, sper că nu l-am dezamăgit. A fost un campionat greu, pentru că ne-am bazat pe multe jucătoare foarte tinere la început de carieră. Dar, am tras toate la aceeași căruță, ne-am legat ca echipă de la etapă la etapă și am reușit această promovare frumoasă. Chiar dacă am deja o vârstă, iar părinții îmi aduc mereu aminte că ar trebui să mă las, sper să mai joc și la anul. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă, dar și părinților că, până la urmă, mă susțin în tot ceea ce fac, iar asta e cel mai important. Pentru la anul, avem de respectat un stattut și păstrăm aceeași linie câștigătoare”, a spus Liheț.

Și Andrea Bălaș este una dintre jucătoarele care a activat la UTA Tânăra Doamnă. Era o copilă la acea vreme, dar experiența și antrenamentele au ajutat-o. La 19 ani, s-a remarcat în toate partidele disputate în acest campionat, iar din vară, ar putea să-și convingă și sora, pe Diana, să se alăture echipei. „Mă bucur enorm pentru această promovare muncită, cu o echipă nouă, cu multe jucătoare tinere. Eu am început să joc de mică fotbal cu băieții, la Șeitin, am fost și la UTA, iar acum mă simt excelent la Piroș. Am și un mic regret, acela de a nu putea face antrenamente zilnic și asta pentru că și lucrez. Dar, nu renunț la visul meu, acela de a ajunge cât mai sus în fotbal, chiar în Superligă. La anul întâlnim și Ineul, echipă la care am activat și eu pentru puțin timp și de care sperăm să trecem. Sperăm că vor mai veni câteva jucătoare și vom promova și anul. Sora mea va veni și el alături de noi”, a spus Andrea.

Gigi Cameniță s-a bazat în acest campionat și pe două puștoaice de 15 ani, Olariu și Dobrea. De altfel, Melisa Olariu și-a început aventura la Piroș Security la doar 14 ani și a intrat deja în vizorul echipei naționale Under 15. Avantajul Melisei este acela de a fi început fotbalul de la 10 ani într-o echipă de băieți, pregătită la Semlac de Dorin Peii. „E primul campionat în care joc la fete, e mai ușor decât într-o echipă băieți. Îmi dau seama că antrenamentele cu domnul Pei și jocurile împotriva băieților, unii dintre ei și mai mari, m-au ajutat. Am prins încredere, chiar dacă sunt mai mică nu mi-e frică de contactele fizice. Cu fetele m-am înțeles foarte bine încă din prima zi, o să rămân la această echipă pentru o perioadă, chiar dacă știu că s-au interesat și alte echipe de mine. Vara trecută, am fost chemată chiar la o acțiune a echipe naționale, dar am fost plecată în Germania și nu am putut să merg. Am meritat să promovăm, ne-ar fi plăcut să avem doar victorii, doar poate reușim la anul. Dacă mai vin câteva jucătoare, eu zic că putem ajunge chiar în Superligă”, a spus mezina „leoaicelor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button