Fotbal judetean

Sărbătoare lipovană la Sântana! „Șoimii”, deja cu gândul la baraj și…la Liga a 3-a: „Sacrificii pentru un eșalon și un fotbal mai bun”





Au mai rămas 90 de minute până la finele stagiunii în Liga 4-a și, chiar dacă Lipova și Crișul sunt la egalitate de puncte, campioana s-a decis în proporție de 95% sâmbăta trecută, la Sântana. Unirea era considerată ultima echipă ce le poate bara „șoimilor” drumul spre barajul de promovare în Liga 3-a, iar asta s-a demonstrat și pe teren timp 50 de minute.

Chiar dacă oaspeții au controlat tactic meciul și și-au creat și ceva ocazii, golul a căzut de abia în debutul părții secunde, din dreptul lui Kevin Trabalka.  „Sunt foarte fericit că am câștigat acest meci foarte dificil. Știam că-și vor da viața cu noi, au fost motivați mai mult decât de obicei. Mă bucur și pentru gol, cu atât mai mult cu cât am câștigat. Cu toate că și eu și Calvin am jucat cu infiltrații, nu cred că s-a văzut asta pe teren, ne-am dorit mult victoria și am obținut-o. Suntem o echipă foarte unită, avem 16 victorii consecutive. Mulțumim și conducerii pentru eforturile făcute, în așa fel încât să nu ne lipsească nimic pentru performanță. Mă simt foarte bine la Lipova, sunt în formă, am dat și destule goluri. Vreau să ajungem în Liga 3-a și să continui să joc tot mai bine și să marchez, asta este datoria mea de atacant”, a spus tânărul fotbalist care a debutat la UTA în Liga 2-a la doar 17 ani.

Lână Trabalka, pe lista marcatorilor a apărut, ca și în derby-ul de la Chișineu Criș, și Ioan Pașcu. „Mi-am făcut datoria și azi, ca și miercuri în Cupă, împotriva Curticiului. Am un singur regret, vârsta ce nu mă iartă, dar cât timp mă simt bine fizic și psihic, trag de mine. Toți am muncit mult, zilnic. Pe lângă servici, ne-am sacrificat timpul liber, ne-am motivat unul pe celălalt, dar avem satisfacții. Sincer, nu credeam că vom ajunge aici, acum nu vrem să ne mai oprim până în Liga 3-a. Se deschid uși și pentru colegii mai tineri, care vor juca mai mult, să ne ajute Dumnezeu să ajungem acolo și va fi bine. La mine s-ar putea să fie printre ultimele campionate…”, a punctat fundașul de aproape 29 de ani.

La Ineu, în Liga 3-a, Mădălin Tomuț a fost utilizat mijlocaș central la închidere și chiar fundaș central. Flavius Sabău l-a specializat pe postul de fundaș stânga pe fotbalistul crescut de Liberty Salonta. „A fost greu, presiunea mare, adversarul a fost mai motivat și agresiv. Dar, am fost calmi și am știut ce vrem de la acest joc. Ne-am văzut de treabă, toate meciurile le tratăm la fel. Avem satisfacții și asta ne ține concentrați. Vrem să promovăm, tratăm cu mare seriozitate acest moment special și ne dorim să jucăm în Liga 3-a, unde sunt echipe mai puternice decât în județ, chiar dacă și aici sunt câteva foarte bune”, a menționat fotbalistul de 20 de ani al „șoimilor”.

Mai jos, puteți vedea imaginile video ale bucuriei lipovane la Sântana:

Un comentariu

  1. Bravo vouă Șoimii Lipova. Au trecut 24 ani de când am plecat din Lipova și o revăd iarăși ăn liga 3.

    0
    0
  2. Sa speram ca vom reuși. Mai avem o etapa si un baraj in care rezultatele trebuie sa ne fie favorabile. Și abia după vom fi în liga 3-a . O luam usor pas cu pas . Exact ca pana acum . Dar oricum multumim pentru urări si va asteptam la meciuri .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button