Surpriza de pe locul 10: CS Socodor – Voința Mailat 3-1

Surpriza de pe locul 10: CS Socodor - Voința Mailat  3-1

Chiar și după promovarea în elita fotbalului județean, Socodorul nu a schimbat politica – practic – impusă de posibilitățile financiare reduse. Chiar dacă nu-și plătește jucătorii, decât – poate – cu o masă după meciuri și o bere rece, formația de la Graniță a avut prestații onorabile și la final s-a clasat pe o surprinzătoare poziție a zecea.

Confirmarea a venit chiar în ultima rundă, chiar în fața unei echipe ce „vâna” și ea acest loc de palmares, primul din mini-ierarhia formațiilor ce au avut ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Mailatul a dat o replică bună teamului în „galben-albastru”, a avut ocaziile de a trece la un moment dat, printre care și o bară a lui Mateucă. Vîrzob a avut și el de lucru, ajutându-și din plin echipa să scape în câștigătoare.

Primul gol al întâlnirii a venit repede, după numai 4 minute de la primul fluier. Bibarț a fost faultat clar în careu de Barabaș, iar S. Mako a înscris de la punctul cu var. Mateucă a egalat 16 minute mai târziu, când a profitat de o pasă greșită trimisă „acasă” de Pîslariu și a ciupit balonul pe lângă Vîrzob. A urmat o perioadă de joc deschis, cu situații de ambele părți, dar cei din Socodor au fost mai pragmatici. În minutul 78, Mako i-a pus pe tavă golul, unul dintre rarele înscrise cu stângul, lui Bibarț. Apoi, după un corner bătut pe colțul lung de Miron, Traian Licker a înscris și el cu ajutorul unei ușoare devieri a unui adversar, stabilind scorul final: 3-1!

Satisfacția e maximă la Socodor, acolo unde președintele Crișan și antrenorul Darazs au reușit să țină grupul unit pâna la final, chiar și în condiții speciale la acest nivel. „Chiar vreau să-i felicit pe băieți pentru sacrificiul făcut, că au venit la antrenamente, meciuri și chiar în cantonamentul din iarnă, de la Arieșeni. Locul 10 îl consider foarte bun pentru noi, având în vedere că ne clasăm peste echipe ce oferă condiții de salarizare și prime de joc. Ne bucurăm de revenirile lui Bibarț și Buia, rămâne, însă, de văzut pe cine mai putem conta din sezonul următor. Sunt convins că în această formulă putem să facem o figură și mai frumoasă. Totodată, vreau să-l remarc pe veteranul nostru, care, la 51 de ani, e un exemplu de dăruire și inteligență în joc pentru cei mai tineri”, a spus Tiberiu Darazs, tehnicianul lui CS Socodor, la finalul ultimei dispute a stagiunii 2016-2017.

Formații:

Socodor: Vîrzob – Licker, Bragea, Pîslariu (73 Cristea), Gherheș –  Deloreanu (88 Miron), Fluieraș, Șulea, D. Ardelean (62 Buia) – S. Mako, Bibarț.

Mailat: Barabaș – Bălă, Cernat,  Morariu, Ciucifara (59 Lazăr) – Ungureanu (87 Crișan), R. Caba – Chepețan, Mateucă, Cheșa (55 Gabor) –  Epure (66 Achim).

Arbitri: Brigadă Ungaria.

Observator AJF: Leontin Buda.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.