UTA Arad

Gazda primei manșe a barajului UTA – ACS Poli o aflăm miercuri! Arădenii trimit un reprezentant la tragerea la sorți

În ședința de astăzi a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal nu s-a luat decizia mult așteptată de singurele grupări ce mai sunt angrenate în sezonul 2016-2017 la nivelul primelor trei ligi. S-au confirmat, în schimb, datele de baraj pe care sportarad.ro vi le-a anunțat în urmă cu câteva zile, cu mențiunea că pentru manșa tur există două variante. Dacă UTA e gazda turului, se va juca duminică (cel mai probabil, de la ora 18), la Șiria, iar dacă aceasta e ACS Poli, partida se va disputa luni seara, în nocturna de pe „Dan Păltinișanu”. Returul e programat pe 15 iunie, indiferent de data primei manșe.

Inițial, se știa că tabloul barajului va fi fixat mâine, doar că arădenii și-au manifestat dorința de a avea un reprezentant la tragerea la sorți organizată de Liga Profesionistă de Fotbal, cea care va face oficiile la barajul de menținere/promovare în Liga 1. Prin urmare, din informațiile noastre, totul s-a amânat pe miercuri, când vom afla – în sfârșit – unde, în ce zi și de la ce oră, UTA și ACS Poli dau prima bătălie pentru pentru poziția din elită.

Comentarii Facebook

0
0

Un comentariu

  1. Nu stiu chiar dece va stresati , indiferent ce si cum e clarr ca uta pierde la scor ! Daca se joaca la timisoara turul acs-uta 3-0 , sau uta- recas : 0-2 ….

    0

    0
      1. Dacă ACS Poli se retrage, UTA BD îi va lua locul, nu Pandurii! Pandurii ar putea locul uneia dintre Juventus sau Sepsi (dacă vreuna dintre ele nu ar putea evolua în Liga 1). Locurile în Liga 1 se ocupă pe filiere distincte: promovatele direct pot fi înlocuite de retrogradate direct, echipa retrasă de la baraj, doar de adversara de la baraj. Dacă ambele echipe care au disputat barajul nu pot evolua în Liga 1, atunci fie se joacă în 13, fie poate fi luată în discuție invitarea Pandurilor.

        0

        0
  2. De ce sa mai trimita un reprezentant UTA. la Bucuresti ca, nu isi are sensul, oricum ar fi ,meciul va fi net la discretia Timisorenilor,fie la Arad fie la Timisoara !!! Sa dea Dumnezeu sa fie o minune ,cum sa intamplat cu Balotestiul de ne-a batut, asa sa fim noi cu Timisoara si sa producem surpriza, ar fi extraordinar, dar oare va fi asa, ramane de vazut, greu de spus !!! Hai UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!! Hai BAIETII , NU VA FIE FRICA DE EI CHIAR DACA EI AU UN LOT MAI VALOROS CA VOI SI FITI UNITI !!!

    0

    0
  3. Ma plin de utisti adevarati care tin cu recasu pe aici de ce nu va luati abonament la blatisti de recas si nu mai comentati de uta papagali cu stema

    0

    0
    1. Sunt doar 180 min !!! Si advesarii nostri au avut meciuri mai putin bune. De ce plecam din start cu ideea ca nu avem nici o sansa ?? Asa suntem noi aradenii foarte „pretentiosi” … Vrem ca UTA sa joace fara greseala … Echipa asta a ajuns totusi de 2 ori la baraj si merita felicitata indiferent de rezultatul barajului !!!

      0

      0
    1. De fapt, vom afla azi 6 iunie conform comunicatului FRF. Daca primul meci va fi la Timisoara si se va juca in nocturna, FRF il va programa luni 12 iunie, daca nu se joaca in nocturna va fi duminica, asta a fost cererea detinatorilor de drepturi TV, probabil pentru ca duminica or mai fi si meciuri internationale pe care acestia le-au cumparat si nu mai au ce face, pentru ca, e clar, ca nu s-ar mai uita nimeni la ele. Mai mult, prin programarea lui luni au doua zile de audienta, vanzare de publicitate, cota de piata, deci bani. Returul e clar joi, indiferent de oras.

      0

      0
  4. Citesc tot feluri de comentarii si nu inteleg mai multe treburi !! 1) de ce vrem sa promovam cand nu avem stadion , echipa , conducere , primarie si galerie ?????!!! De ce nu recunoastem ca nu suntem de liga 1 ??!! Cine a avut ideea cu numele de uta batrana doamna ??? Cand se putea numii oricum FCSA uta ,,, FFCM uta oricum numai asa nu !!! Poate pentru noi platitori de bilet este de neacceptat !!! Cei care intra gratuit si sunt platiti altfel cu maslina sau cascaval este tot una !!!??? Am vazut ca cineva a scris un comentariu hazliu !!! Sa depasim nr de la barajul de la Alba Iulia cu rocaru-l Pai oameni buni acolo am fost cam 8000 stati sa sciu altfel ca poate nu inteleg unii 8 MIIII de suporteri care au cantat pana la final !!! Meszar cu Codru nu sunt in stare sa stranga pe motoru 3000 ???!! Va plangeti ca meciurile au fost la SIRIA ???!! ati avut transport gratuit si tot nu V-ati dus !!! Noi la Alba Iulia am platit tot !!!!! Doresc ca Batrana Doamna sa promoveze dar fara sa ne faca de rusine !!! Ptr ca avem oameni priceputi ex.. Falca .. Pistrui… Cionca ,,,Meszar..Codru…ETC !!! AstA a fost parerea mea libera made in RO !! Sa fie ce vrea DUMNEZEU,, amin !!!

    0

    0
  5. Sunteti nebuni sincer!!! Cum sa nu vrei sa promovezi cand primesti 1,5 mil. din televizari? Sa promovam si vedem si treaba cu stadionul, dupa cum se stie UTA a luat licenta pentru liga 1!!! Si pentru astia cu blatul, daca intra ȘTACHIA lui Albert STAHL din meciul cu Balotesti mai era blat? Sau spuneti ca baiatul a vrut sa loveasca bara?

    UTA ARAD!

    0

    0
  6. Cum unde joaca in liga 1? Se pun 4000 scaune pe Motorul si un an au derogare sa joace acolo. Nu va faceti probleme pt stadion, numai sa-i eliminam pe violeti (recas sau poli?).

    0

    0
    1. Am vazut pe site-ul LPF ca tragerea la sorti e, pana la urma, in data de 7 iunie ora12.00. Pana la aceasta ora UTA trebuie sa anunte si stadionul pe care va desfasura meciul de acasa.

      0

      0
      1. Ce parere aveti sa fie tot Timisoara? E aproape, are nocturna si astia nu au suporteri, deci ar fi fain. Ca la meciurile ale de handbal cand joaca ambele meciuri la una din echipe.

        0

        0
  7. Deplasarea, am citit pe fb ca se va face cu autocarele din fata Primariei Arad. Plecarea luni la ora 17.30. Cineva, care are mai multe informatii „din interior” ar trebui sa dezvolte acest subiect si pe acest site, ca sa stie toata lumea care doreste sa faca deplasarea ca se poate face organizat nu neaparat cu autoturismele proprii, desi, nu cred sa fie probleme.

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close