Fotbal juniori

,,Tricolorii” au revenit de la scor de neprezentare: Selecționata Aradului – România Under 15 3-4





Aflată în drum spre Budapestea, pentru a participa la turneul internațional, Gallini Cup 2017 (,,tricolorii” sunt în grupă cu  Lokomotiv Kosice și Videoton), o selecționată a României Under 15, lipsită de aportul jucătorilor angrenați în turneele zonale și semifinale la nivel național, a disputat un joc de verificare cu ,,crema” Aradului la grupele de vârstă 2001-2002. A rezultat un joc agreabil, încheiat cu succesul reprezentativei tricolore cu 4-3.

Selecționata Aradului, formată pe scheletul UTA-ei 2001, dar cu jucători și de la Ineu, Dorobanți și Lipova a condus cu 3-0, prin reușitele semnate Șimon, Miculescu (două), ultimul cu un șut superb, în cros, la vinclu, însă România lui Adrian Boingiu a revenit până la pauză, prin Iana, Stefanovici și Crivac (penalty).

Repriza secundă a început cu golul de 4-3 al ,tricolorilor”, reușit de Stoica, arădenii, care au schimbat rândurile, nemaifiind periculoși în atac. Doar pe final, Șimon a ajuns în poziție bună de gol, dar a tras din unghi exact în portar.

Lotul naționalei e însoțit de Dumitru Dumitriu, în calitate de membru al Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal. ,,Aradul a început evident mai bine, având prospețime și determinare. S-au dus la 3-0, dar din nefericire pentru ei și din fericire pentru băieții noștri, au căzut puțin și am reușit să întoarcem scorul. Una peste alta, a fost un meci util pentru ambele tabere, prilej pentru mine să văd la lucru și jucătorii Aradului la lucru. Am și remarcat câțiva pe care o să-i propun pentru lotul național Under 16.. În general, UTA și Aradul are generații bune de copii și juniori, nu degeaba au ajuns în fazele semifinale și finale. O să-i ținem în continuare sub observație pe băieții dumneavoastră”, ne-a declarat ,,Țiți” Dumitriu

 

Formații: 

Selecționata Aradului: Iucie (41 Zamfir) – Haloș, Spătar (41 Dodu), Salka (41 A. Popa), D. Toth (41 E. Pașcu) – Isac (70 Poșta), Poșta (41 D. Florea) – Dumitru (41 Mâneran), Miculescu (41 Boștină, 65 Șimon), Gavrilă (65 Dumitru) – Șimon (46 Tăședan).

România Under 15: Savu – Radu, V. Toma, I. Matei, Vita – Crivac, Lefter, Despa, Peto – Ștefanovici, Iana. Au mai jucat: Horeboiu – Mocioacă, Dicu, Danciu, M. Matei, Butoiu, Pănoiu.

Arbitri: Călin Mateuț – Ovidiu Dașcău, Andreea Șușcă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button