Fotbal judetean

Crișul și Șimandul au început seria amicalelor în fotbalul județean, ex.-ul Covaci – printre marcatori pentru trupa lui Muzsnay





Vecinele Crișul Chișineu-Criș și Șoimii Șimand sunt primele divizionare patru arădene ce au demarat pregătirile pentru noua stagiune, prilej cu care s-au și întâlnit într-un prim amical al verii. Trupa lui Muzsnay, mare favorită la titlul de campioană și promovarea în Liga 3-a, s-a impus cu scorul de 4-1. Golgheterul ediției precedente a Ligii a 4-a, Nicu Modan a reușit „dubla”, după care au mai înscris Covaci (foto, revenit din împrumutul de la… Șimand) și Turcuș. Pentru „șoimii” a marcat tot un ex., Marius Faur.

De luni, Crișul intră, timp de o săptămână, într-un cantonament pe plan local, cu două antrenamente zilnice și tot luni mai e așteptat la echipă un fundaș central. „Ne-ar mai interesa încă un atacant, dar îl vom lua doar dacă este peste ceea ce avem noi în lot. Momentan, contăm pe 21 de jucători, soluții sunt pentru toate posturile. De altfel, în amicalul cu Șimandul am putut alinia două formule de joc diferite, absent fiind doar Alin Mihai, în timp ce Parlapan nu a debutat încă”, ne-a mărturisit Daniel Cherecheși, managerul grupării de pe Crișul Alb.

Următorul test al Crișului e programat pe 21 iulie, contra celor de la Salonta, în timp ce Șimandul o întâlnește pe UTA, sâmbătă dimineața, pe arena din Sânnicolau Mic.

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button