Fotbal judetean

Curticiul aruncă prosopul: ”Blocaj funcțional după ultimele modificări legislative”. Repornește echipa din Liga 6-a?





Despre problemele de la Frontiera Curtici se vorbește de mai bine de trei luni de zile. De altfel, restanțele bănești către jucători și stafful tehnic au anticipat o situația în care ne aflăm astăzi și pe care Primăria orașului Curtici o expune în următorul comunicat de presă:

”Clubul Frontiera 2004 Curtici a intrat în blocaj funcțional după ultimele modificări legislative; aici avem în vedere în principal Legea 69/2000, legea educației fizice și sportului, care nu secifică concret modul și mecanismele de finanțare a cluburilor sportive.

Dacă până acum personalul din cadrul Primăriei avea acoperire legală în ce privește asumarea unor obligații finaciare, acum nimeni nu mai vrea să semneze nicio hârtie pentru Frontiera 2004 Curtici, de frica Curții de Conturi și a modului cum vor putea fi interpretate noile norme juridice. Acesta nu este un caz singular, nici la nivel județean și nici la nivel național; foarte mulți primari și funcționari fiind în situația de a li se imputa sume exorbitante și de a fi chemați în instanță cu procese întinse pe ani de zile.

Primăria, prin domnul primar Bogdan Ban și domnul viceprimar Dan Doba, mulțumește jucătorilor, stafului administrativ și tutror celor implicați în activitatea acestui club, pentru tot ce au făcut, pentru rezultatele frumoase și pentru întreaga muncă depusă aici, și îi asigură că se caută o soluție pentru continuarea tuturor activităților sportive din cadrul clubului.

Problema este ți în atenția Asociației Orașelor din România. Primarul Bogdan Ban împreună cu ceilalți membri din bordul de conducere al Asociației au inițiat un demers către forurile competente pentru clarificarea acestei situații neplăcute înc are s-a ajuns”.

Strict la nivel sportiv, ceea ce ne spune comunicatul este că Frontiera este în imposibilitatea de a mai susține o echipă în Liga 4-a, iar autoritățile locale încearcă să găsească soluții de continuitate prin intermediul unui alt club. Automat, noua entitate trebuie să repornească la drum din ultimul eșalon județean, adică Liga 6-a raportat la Arad. Totodată, în planuri ar trebui incluse și cele trei grupe de juniori (A1, D și E).

Cert este că patru jucători, Măgulean, Parlapan, Avrămuțiu și Prică și-au ales deja viitoarele destinații, însă e o chestiune de timp până și ceilalți își vor găsi o altă echipă. „Sunt băieți valoroși și de caracter, îi văd evoluând doar la formații cu pretenții din Liga 4-a, iar pe unii chiar în Liga 3-a. De fapt, dacă am fi rămas în aceeași formulă, sunt sigur că am fi terminat pe podium și sezonul viitor. Acum doi ani când am venit la Curtici, echipa era pe locul 9, am dus-o până pe 5 la finalul sezonului, iar anul acesta ne-am clasat pe locul 3. Le mulțumesc jucătorilor pentru toate sacrificiile făcute în această vară, pentru grupul puternic și unit, dar și autorităților locale pentru sprijinul dat până la un moment dat. Mai departe, nu e treaba mea de ce nu se poate continua activitatea. Fiecare comunitate are prioritățile sale, deși e dureros că un oraș ca și Curticiul nu poate susține o formație în Liga 4-a. Spun asta și din prisma celor patru ani petrecuți ca și fotbalist la Frontiera Curtici, nu doar cei doi ca și antrenor. Am colaborat bine și cu președinții Mihai Sârbuț și Ghiță Tăucean, sper ca – totuși – să se găsească resursele financiare ca băieții să fie plătiți pentru munca lor din ultimele două luni de campionat”, a spus Dinu Maghici.

Fostul antrenor al Frontierei a sunat adunarea pentru mâine seară, la terenul de mini-fotbal de pe Ștrandul Neptun, pentru o ultimă miuță în vechea formulă curticiană. Altfel, Maghici, antrenor cu stagii de pregătire la Liverpool și SUA, acesta are destule proiecte spre care să-și îndrepte atenția. Pregătește două grupe de copii la Viitorul Arad, are o Școală de Fotbal sugestiv denumită Tetra Brazil, dar e și parte componentă a departamentului de scounting de la FGA, firma de impresariat a foștilor utiști Bogdan Apostu și Ricardo Caichjian.

9 comentarii

  1. O adunătură de nepriceputi. Acum când aveti legislație voi spuneti ca nu se poate . Sunteti unicat . Ati distrus cu incompetență voastră munca atâtor oameni

    0
    0
  2. Daca dl primar crede ca poate finanta o echipa in liga 6, atunci, pe aceeasi legislatie, poate finanta si echipa de liga 4. S-a dorit cumva reducerea cheltuielilor? Atunci hai sa spunem lucrurilor pe nume: nu mai doresc sa bag asa multi bani in echipa de fotbal. A spune acum, cand se pot aloca fonduri bugetare inclusiv pt structuri private, ca nu ai temei legal, inseamna ca esti inconjurat de habarnisti sau de functionari rau-voitori! Pacat de munca si rezultatele de pana acum! Aceeasi chestie s-a intamplat la Lipova in anul 2010…

    0
    0
      1. Dar nu pentru ca asa ar scrie in Lg.69/2000. Daca cluburile au posibilitati financiare, se pot da salarii sau alimentatie de efort…

        0
        0
          1. Da-mi articol de lege care spune ca nu se pot da. Vorbim de legea 69/2000 si hg 1447/2007.

            0
            0
          2. arata-mi tu unde scrie ca se pot plati SALARII din bani publici …
            nu este vorba de cluburile care sunt infiintate de institutiile publice, ele se supun legilor de administratie publica locala, este vorba de cele care sunt private si beneficiaza de bani de la institutii publice … primele pot plati salarii ( ineu, sebis, lipova, cris) celelalte nu ( uta de exemplu)

            0
            0
  3. Asa , Lucica !!! Si la noi in 2010 sa desfintat echipa de fotbal si toti bani au intrat la formatia de dansuri !!!!!!! Doamne ce buget impresionant avea formatia de dansuri…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button