Fotbal judetean

Zăbraniul și-a rezolvat problema atacantului cu Băd! Fostul felnăcan a debutat cu un „hattrick” la Mailat





Ieri, Adrian Abrudean susținea că mai are nevoie de trei jucători pentru a-și completa primul „unsprezece” la Zăbrani, printre care și un vârf de atac. Negocierile cu Flavius Băd demaraseră de ceva timp, însă doar azi experimentatul atacant și-a primit actele de la Victoria Felnac și a putut semna cu noua sa echipă. „Dragoste cu forța nu se poate”, a fost scurtul comentariu al lui Dan Ristin, președintele lui VI-FE, după despărțirea de fostul golgheter, în timp ce „Știli” îl primește cu brațele deschise pe fotbalistul de 34 de ani: „Mă bucur foarte mult că Flavius Băd a ajuns la clubul nostru. Îl cunosc foarte bine, ne va ajuta cu siguranță. Am suferit puțin în ediția precedentă de campionat pe acest post și sper că prin venirea lui am găsit omul de gol”. 

Băd face parte dintr-o listă mică de fotbaliști care a îmbrăcat ambelor rivale din Vest, UTA și Poli Timișoara. În Liga 1, arădeanul a mai evoluat la FC Național și Gloria Bistrița, iar în eșalonul secund a jucat pentru U. Cluj, ACU și Șoimii Pîncota. Stagiunea precedentă Flavius Băd a înscris de 15 ori în contul echipei lui Dan Cuedan.

Noua „gură de tun” a Zăbraniului a debutat ca din pușcă astăzi, într-un amical câștigat de „alb-roșii” la Mailat. A fost 6-2 pentru trupa lui Abrudean, Băd reușind „hatrickul”, Zele – „dubla”, iar Filip a înscris și el odată. Golurile gazdelor au venit de la Chepețan și Vidac.

FOTO: victoria-zabrani.ro









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button