Liga a 3-a

Lipova și Cermeiul se întorc din vacanță mâine seară, foștii utiști Copil și Bodea – cele mai importante noutăți





La trei zile după Național Sebiș și celelalte două divizionare terțe arădene pun punct vacanței de vară. Tinerii antrenori ai Lipovei și Cermeiului, Flavius Sabău și Radu Anca au sunat adunarea luni seara, la Sâmbăteni, respectiv baza sportivă Desavoia.

Pentru „șoimii” tineri vorbim despre a doua săptămână de pregătire. Pretendenții din rândul juniorilor pentru un loc în lotul Lipovei au susținut patru antrenamente sub forma unor „trialuri”, la finalul cărora șase dintre ei vor veni lângă utiștii Vasile, Mandache și Morar. Unul dintre ei aparține tot grupării fanion a Aradului și anume mijlocașul de 17 ani, Rareș Deta. În rest, vorbim despre fotbaliști din Petroșani, Turnu Severin și Oradea, care vor semna noile contracte în momentul în care vor obține dezlegările de la fostele lor echipe. În schimb, la capitolul seniori, noutățile sunt doar două deocamdată, respectiv Petrișor Jichici, vicecampion județean cu Crișul și Dumitru Copil, fostul număr 10 al UTA-ei.

Trecând la Cermei, să spunem că singura noutate certă la nivel de seniori este cea a portarului Roberto Bodea. Negocieri se mai poartă cu unul-doi jucători, însă Radu Anca are mare nevoie și de trei-patru juniori. În acest moment sunt doar Ianc și Moraru și – poate – soluțiile interne, Bondor și Caia. De la UTA, mai sunt în vizor Țurcanu, Pop (care ar dori, însă, să abandoneze fotbalul) și R. Iuga, aflat – însă – în Austria, sub comanda lui Adrian Mihalcea.









Un comentariu

  1. La Lipova se arata a fi o treaba serioasa ceea ce denota ca au un plan bine pus la punct. Felicitari domnului Radu Pop si intregului grup pe care-l conduce. Cat despre Cermei si Sebis pot sa spun doar atat : aflarea in treaba !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button